Pontiful vorbeşte despre datoria faţă de generaţiile viitoare
30.08.2010, Castel Gandolfo (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că avem o datorie faţă de generaţiile viitoare – să le încredinţăm pământul într-o stare în care şi ei să îl poată locui. Pontiful a spus acest lucru în saluturile în limba italiană adresate mulţimii care s-a adunat împreună cu el la Castel Gandolfo pentru a se ruga Angelus-ul la amiază, în ziua de duminică, 29 august 2010. 1 septembrie este Ziua pentru Protejarea Creaţiei, promovată de Conferinţa Episcopală Italiană. Biserica Ortodoxă are aceeaşi dată pentru această celebrare.
„A devenit un obicei familiar şi de asemenea important din punct de vedere ecumenic”, a remarcat Sfântul Părinte. „În acest an ni se aminteşte că nu poate exista pace fără respect pentru mediu. Avem, într-adevăr, datoria de a încredinţa generaţiilor viitoare pământul într-o astfel de stare încât să poată locui şi ei pe el şi în consecinţă să îl protejeze. Domnul să ne ajute în această îndatorire!” Din partea sa, Patriarhul Bartolomeu I de Constantinopol a dat şi el un mesaj, despre care a relatat duminică L’Osservatore Romano.
Pentru Biserica Ortodoxă, a afirmat Patriarhul, protejarea mediului „este o mare responsabilitate pentru fiecare persoană umană, independent de rezultatele materiale sau financiare”. „Corelaţia directă dintre misiunea divină de a lucra şi a proteja şi toate aspectele vieţii contemporane este singura perspectivă pentru o existenţă armonioasă cu toate elementele creaţiei, şi cu întreaga lume naturală în general”, a adăugat el. Patriarhul Bartolomeu I i-a invitat pe credincioşii ortodocşi să participe la această „bătălie dreaptă şi imensă având scopul de a reduce criza mediului înconjurător şi a preveni consecinţele şi mai rele care ar putea decurge din ea”.
