Modelul de viaţă american este în criză şi confuzie (I)
05.10.2010, Bucureşti (Catholica) - „În România, sociologii oferă cu frenezie tot mai multe argumente că familia se află în pragul crizei. Am fi tentaţi să spunem că odată cu alte standarde şi alte valori importăm şi noi mentalităţi din sfera familiei, în iureşul integrării noastre în Uniunea Europeană. Poate mulţi dintre noi reluăm experienţe mai vechi, din anii ’60-’70, experienţe care, aşa cum spune doamna Victoria Thorn, au devenit astăzi eşecuri recunoscute la nivel general în Statele Unite ale Americii”, scriu Larisa şi Constantin Iftime într-un interviu cu Victoria Thorn, o cunoscută apărătoare a vieţii, apărut ieri în Ziarul Lumina. Preluăm în continuare câteva fragmente.
– Doamnă Victoria Thorn, aveţi o experienţă de aproape 20 de ani în ceea ce priveşte consilierea în domeniul familiei şi copiilor. Care credeţi că sunt marile probleme cu care se confruntă femeia americană, în general?
– Una dintre cele mai mari probleme ale femeii americane porneşte de la un lucru în aparenţă neînsemnat. Femeii îi vine foarte greu să ştie cum să îşi găsească un soţ şi ce anume trebuie să caute la un soţ. Când se gândesc la soţ, femeile nu sunt sigure de ceea ce vor. Unele dintre ele vin din familii divorţate. Nu l-au avut pe tată prezent în familie, iar taţii sunt foarte importanţi atunci când trebuie să îţi găseşti un partener de viaţă. Nouă ni s-a spus, de-a lungul timpului, că relaţiile sexuale nu au nici un fel de consecinţe şi că poţi avea astfel de relaţii cu parteneri la întâmplare. Dar rezultatul este că astfel de relaţii te fac să suferi. Există femei care au avut mulţi parteneri şi sunt total nefericite. O altă întrebare pentru femeia americană este: Cine sunt? Sunt femeie de carieră? Sunt soţie şi mamă? Cum îmi echilibrez munca astfel încât să pot să fiu şi soţie, şi mamă? Câţi copii ar trebui să am? Societatea, din nefericire, ne presează să avem un număr limitat de copii. Atunci, femeia face unul sau doi copii… Iar dacă în străfundul inimii sale ea îşi va dori trei sau mai mulţi copii, acest lucru îi va crea un conflict interior.
O altă problemă a femeii americane este: Când ar trebui să se mărite? De obicei, oamenii îi spun că nu este destul de matură pentru asta. Dar ce înseamnă acest lucru? Câţi ani trebuie să ai ca să fii „gata”? Realitatea este că femeile care gândesc astfel pot rata, uneori, probabil, ceea ce Dumnezeu le-a predestinat. Ele pot spune, da, îl iubesc, dar am doar 22 de ani, dacă toţi din jur îi vor repeta „eşti prea tânără ca să te măriţi”. Şi, uneori, în acest fel, ele pot rata poate cea mai bună pereche. Femeia nu ştie când să se mărite, cum să-şi găsească un soţ, iar la baza acestei căutări este problema, cum să-şi găsească adevărata fericire. Şi fericirea nu este materială, cum i-ar plăcea societăţii americane să creadă – case, maşini -, esenţa acestei fericiri constă în a descoperi ce vrea Dumnezeu să fim noi cu adevărat. Cum să trăim cu toate cele pe care Dumnezeu ni le-a dăruit? Şi asta poate fi foarte diferit de celălalt plan pe care noi îl avem pentru viaţa noastră…
– Ce realităţi concrete determină dizolvarea familiilor?
– În ultima vreme, în SUA, dacă mama are o slujbă foarte bună, tatăl este dispus să stea acasă şi să aibă grijă de casă. Nu e rău pentru copii, căci cel puţin unul din părinţi este cu ei şi le dedică toată grija. Însă stresul din societate este foarte mare, în general, deoarece mama trebuie să lucreze şi ea, tatăl, la fel. Ambii pleacă foarte devreme de acasă, iar copiii se află în îngrijirea unor oameni, să le spunem străini, sau în centre de zi, unde cineva are grijă de ei toată ziua. Sau merg la şcoală, dar nu se pot întoarce acasă până seara, căci drumul cu maşina de acasă până la şcoală e de obicei lung. Familiile nu mai mănâncă împreună, deoarece copiii au şi ei activităţile lor. Când ajung acasă, trebuie să am grijă ca băiatul să meargă la ora de tenis, iar fata, la ora de pian.
Nu avem răgazul necesar să stăm împreună ca o familie… Am văzut nişte statistici foarte interesante în SUA şi probabil că sunt valabile peste tot. Familiile care iau masa împreună au mai puţine probleme cu adolescenţii: sarcini, utilizarea drogurilor. Aceste statistici au un anume sens, dacă ne gândim că familia, ca grup, se adună cel puţin o dată pe zi împreună să discute. Deci timpul ca factor în relaţionare contează foarte mult. Apoi, cum menţii relaţia într-un cuplu? Cum creşti relaţia, dacă abia ai timp să te vezi unul cu altul? Iar când te vezi, apar tensiuni… El este obosit, căci abia a sosit şi vrea ca tu să ai grijă de copii. Tu eşti obosită şi vrei ca el să aibă grijă de copii… E o tensiune care se repercutează apoi în relaţia intimă… Când ambii soţi lucrează din zori şi până în noapte, e dificil să îşi facă timp, chiar de-a lungul zilei, să fie împreună. Când ajungi acasă, eşti epuizat, cazi în pat şi a doua zi dimineaţă o iei de la capăt. Aşadar, factorii de stres pentru un cuplu astăzi sunt enorm de mulţi… Iar familiile din America, în special, pentru că m-aţi întrebat despre situaţia de la noi, sunt supuse stresului şi nu prea au răgazul de a sta împreună.
Când am fost o ţară mai mult agrară, oamenii obişnuiau să ia masa în familia lărgită duminica. Mergeam la părinţi, la surori sau fraţi şi discutam, copiii se jucau… Acest lucru nu se mai întâmplă… În cursul zilei, acest răgaz poate fi ocupat de alte lucruri… Să spunem, soţia merge la sală, să-şi facă porţia de gimnastică sau merge să alerge. Asta face ea pentru ea, iar în timpul acesta, soţul rămâne singur acasă. Stresul programelor supraîncărcate şi apoi programul supraîncărcat al copiilor constituie o provocare reală pentru părinţi. Nu există posibilitatea ca relaţiile de căsătorie să crească. Apoi, unor mame le vine greu să se despartă de copii în weekend, când ele ar trebui să fie doar cu soţul împreună… Ele însă se simt vinovate că în timpul săptămânii nu s-au aflat lângă aceştia atât cât trebuie. Nu mă refer la vacanţe, vorbesc despre faptul că soţii trebuie să iasă împreună măcar o dată pe săptămână, să fie doar ei doi.
