Preşedintele polonez la Papa
19.10.2010, Vatican (Catholica) - Preşedintele Poloniei s-a aflat în Vatican la sfârşitul săptămânii trecute, pentru o întâlnire cu Papa Benedict al XVI-lea, amintindu-şi împreună cu acesta de alegerea pe scaunul lui Petru a Papei Ioan Paul al II-lea – eveniment care a avut loc la 16 octombrie 1978. În comunicatul Vaticanului se arată că discuţiile dintre preşedintele Bronislaw Komorowski şi Pontif au subliniat „importanţa dialogului dintre Biserică şi stat, fiecare după competenţele sale, pentru promovarea binelui comun”. Papa şi preşedintele polonez „şi-au exprimat dorinţa reciprocă de a continua cooperarea efectivă în domeniile de interes comun – de exemplu educaţia şi promovarea valorilor fundamentale ale societăţii – şi s-a subliniat importanţa apărării vieţii umane în toate stadiile ei. Întâlnirea s-a încheiat cu un schimb de opinii privind situaţia actuală din Europa”.
După întâlnirea sa cu Sfântul Părinte, Komorowski s-a întâlnit cu Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat al Vaticanului, şi Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru relaţiile cu statele. Tot sâmbătă, 16 octombrie 2010, Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu Cardinalul Stanislaw Dziwisz, Arhiepiscop de Cracovia, cel care a fost timp îndelungat secretarul personal al Pontifului polonez. El a fost însoţit de preşedintele şi secretarul general al Conferinţei Episcopale Poloneze, şi de Arhiepiscopul de Varşovia. Duminică, preşedintele Komorowski a participat la Liturghia de canonizare a şase noi sfinţi, între care preotul polonez Stanislaw Soltys.
