Catedrala din Smolensk le revine catolicilor
23.10.2010, Smolensk (Catholica) - Oficiali din oraşul rusesc Smolensk au anunţat că sunt gata să discute cu Polonia despre restaurarea bisericii catolice din localitate, dar mai întâi să se mute arhivele de acolo. „După ce vom termina cu construcţia unei noi clădiri pentru arhivele statului, anul viitor, vom discuta cu Polonia despre lucrările de restaurare a bisericii catolice”, a spus Sergey Antufyev, guvernator de Smolensk, citat de agenţia Interfax.
Polonia a declarat în repetate rânduri că doreşte să se implice în orice moment într-o eventuală restaurare a Catedralei catolice. Viitorul acestei biserici a fost discutat, printre altele, la o discuţie avută de guvernatorul de Smolensk cu managerii fondurilor regionale de sprijinire a antreprenorilor şi companiilor mici care doresc să se alăture pregătirilor pentru aniversarea a 1150 de ani de existenţă a Smolenskului.
Catedrala în stil neogotic a fost construită între 1894 şi 1897 prin donaţiile credincioşilor şi clerului, fiind ridicată după un proiect al arhitectului local Maisher. Viaţa liturgică a acestei biserici a fost întreruptă în anii 1930, când departamentul regional de arhive a confiscat-o pentru a-şi muta acolo sediul.
