Botezul este poarta de intrare în creştinism (I)
20.01.2011, Bucureşti (Catholica) - În acest an Biserica Ortodoxă are în atenţie în special teme precum viaţa de familie, botezul şi cununia, aflându-se în anul pe care Sinodul l-a declarat drept „Anul Familiei, al Botezului şi al Tainei Sfintei Cununii”. Pe această temă Ziarul Lumina a publicat joi, 20 ianuarie, un interviu cu pr. Paul Negoiţă, slujitor la biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău şi profesor de religie la Liceul de Artă din acelaşi municipiu. Reluăm în continuare câteva dintre întrebările şi răspunsurile cuprinse în interviu.
– Când este indicat să botezăm un copil, la câte zile de la naştere?
– În Biserica noastră este generalizat botezul pruncilor nou-născuţi. Sfinţii Apostoli, în activitatea lor misionară, au botezat persoane adulte, dar şi comunităţi, familii întregi. Mărturiile Sfinţilor Părinţi atestă existenţa practicii botezului copiilor încă din perioada apostolică. Sfântul Irineu (202), Origen (250), Fericitul Augustin (430) sau Dionisie Areopagitul, în secolul al IV-lea, vorbesc despre botezul copiilor ca practică ce a existat dintotdeauna, făcând parte din opera de însuşire a mântuirii adusă de Hristos pentru toţi, iar Canonul 110 de la Cartagena anatematizează pe cei care neagă necesitatea botezului copiilor. Botezul este poarta de intrare în creştinism, este momentul în care pruncul devine membru al Bisericii, dobândeşte „cetăţenie bisericească”, devine subiect de drepturi şi obligaţii, fiind curăţat de păcatul strămoşesc.
Fără a exista o uniformitate liturgică a timpului când un copil trebuie botezat, din analiza mărturiilor scripturistice, canonice şi a celor oferite de Sfânta Tradiţie, botezul copiilor nu trebuie amânat o perioadă îndelungată după naştere. După generalizarea botezului copiilor nu au mai fost rânduite zile speciale pentru botez, ci el se putea săvârşi oricând, în orice zi şi la orice oră. Dacă pruncul nu era ameninţat de moarte, conform Canonului 37 al Sfântului Ioan Postitorul, botezul copiilor ar trebui să aibă loc la 7 zile de la naştere pentru ca acesta să nu moară nebotezat.
Lăsând la o parte botezul de necesitate sau de urgenţă, botezul copiilor este recomandat să se facă începând cu cea de-a şaptea zi după naştere, până în jurul împlinirii celor 40 de zile. Vechile pravile nu permiteau amânarea botezului după această perioadă. Singura situaţie care ar fi exceptată de la această regulă era aceea în care cele 40 de zile ar fi picat în unul din cele patru posturi, mai cu seamă în Postul Paştelui, deoarece ospăţul nu putea fi făcut, însă, desigur, în cazul în care copilul se află în primejdie de moarte, botezul se poate oficia oricând. Regula a rămas valabilă şi astăzi, dar, din păcate, nu se mai respectă. De aceea, recomandarea ar fi aceea ca botezul să se facă în jurul celor 40 de zile de la naştere, dar să nu cadă în posturi.
– După ce criterii trebuie să alegem numele cu care ne botezăm copiii?
– Între rugăciunile şi rânduielile legate de naşterea unui prunc este şi cea intitulată „Rugăciunea la însemnarea pruncului”, când i se pune numele. Conform rânduielii, această rugăciune se citeşte în a opta zi după naştere. Copilul are însă la această dată deja un nume, deoarece înregistrarea copilului la oficiul de stare civilă s-a făcut după naştere, iar responsabilitatea prevăzută de normele legale în vigoare o au părinţii.
În acest demers, orice părinte trebuie să îşi amintească faptul că pruncul este persoană şi se bucură de identitate proprie, iar numele unei persoane este parte a acestei identităţi sociale, dar şi spirituale. Tocmai din acest motiv, alegerea numelui trebuie să fie un act pe deplin responsabil, trebuie consultaţi naşii, familia şi preotul duhovnic, deoarece pruncul va purta acel nume întreaga viaţă, atât în faţa oamenilor, cât şi în faţa lui Dumnezeu. Se întâmplă însă de multe ori ca părinţii să opteze pentru nume care vor crea mai târziu chiar frustrări sociale, prin alegerea unor diminutive sau a unor nume sub influenţa ultimelor producţii cinematografice. Aceste alegeri „interesante” pentru moment vor fi total desuete, într-un orizont de timp nu prea îndepărtat. Tocmai de aceea, părinţii trupeşti, împreună cu părinţii sufleteşti, naşii, trebuie să aleagă nume din bogăţia onomastică a calendarului creştin-ortodox, nume româneşti, ori numele naşilor, dacă aceştia le poartă pe ale unor sfinţi. Părinţii au datoria morală de a da nume de sfinţi copiilor pentru a-i aşeza sub ocrotirea spirituală a acestora, sfinţii respectivi devenind astfel protectorii lor în această viaţă, dar şi în cea viitoare. De asemenea, frumoasa tradiţie de a împrumuta numele unuia dintre naşi creează o apropiere între acesta şi fin.
A început în ultimii ani să renască frumos tradiţia conform căreia copiii primesc la Botez numele sfântului din ziua în care s-au născut ori un nume de sfânt mai însemnat din apropierea acestei zile, pe care să îl aibă ca model în viaţa lor duhovnicească. Un alt aspect privitor la modul cum ne numim copiii face referire la numărul numelor. Este recomandabil ca pruncii să primească un singur nume la botez, aspect important şi din punct de vedere practic, mai cu seamă pentru faptul că în realitate nu este utilizat decât un singur apelativ.
