Papa se va plimba cu gondola în Veneţia
16.02.2011, Vatican (Catholica) - În luna mai a acestui an, Papa Benedict al XVI-lea se va bucura de împrejurimile şi sunetele Veneţiei asemenea multor vizitatori înaintea lui – călătorind cu gondola pe canalele străvechiului oraş. Pontiful va face acest lucru în 8 mai, ca parte a vizitei sale pastorale în oraşele Aquileia, Veneţia şi Mestre din nordul Italiei, al cărei program a fost publicat marţi, 15 februarie 2011, de către Sfântul Scaun. Potrivit programului, vizita Sfântului Părinte va începe sâmbătă, 7 mai, la ora 3.30 pm, şi se va încheia duminică, 8 mai, la ora 8 pm. În cadrul vizitei, va rosti patru discursuri şi o predică.
Avionul papal va pleca de pe aeroportul roman Ciampino şi va ajunge în Ronchi dei Legionari (Gorizia), de unde Papa va merge în micul oraş Aquileia. După ce îi va saluta pe cetăţenii de aici în Piazza Capitolo, se va adresa unei întâlniri pregătitoare pentru Congresul din Aquileia, care se va desfăşura de Rusaliile din anul 2012. Acest Congres reuneşte reprezentanţii unor dieceze din Italia, Germania, Austria, Croaţia şi Slovenia, care în urmă 1.000 de ani erau sufragane faţă de străvechea Aquileia. Pontiful va pleca de aici cu elicopterul, mergând la Veneţia, unde va ajunge la ora 7.30 pm. El va saluta cetăţenii în faţa Bazilicii San Marco, şi va venera relicvele Evanghelistului Marcu.
În ziua de duminică, 8 mai, Papa va celebra Liturghia în Parcul San Giuliano din Mestre, urmată de rugăciunea Regina Coeli. Se va întoarce la Veneţia cu o barcă cu motor, şi va lua aici masa cu Episcopii Patriarhiei de Veneţia, ţinând apoi în Bazilica San Marco un discurs la încheierea acestei vizite pastorale diecezane. Se va urca într-o gondolă care îl va duce la Bazilica della Salute, unde se va adresa reprezentanţilor lumilor culturii şi economiei. După aceea, va binecuvânta lucrările de restaurare a Capelei Preasfintei Treimi, şi va inaugura clădirea Bibliotecii Studium Generale Marcianum, înainte de a se întoarce cu o barcă cu motor la aeroportul Marco Polo din Veneţia, pentru a reveni la Roma, unde va ajunge ora 8.30 pm.
