Polonia m-a format ca filozof şi teolog greco-catolic
13.03.2011, Oradea (Catholica) - Preotul greco-catolic Alexandru Buzalic este specialist în dogmatică şi ecleziologie, predă la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea, însă locuieşte o parte din an în Franţa. A făcut o parte din studii în Polonia, la Varşovia, fiind unul din teologii români care vorbeşte nu doar câteva limbi din vestul Europei, ci şi din estul ei. Ne ajută să cunoaştem mai multe despre acest preot interviul pe care i l-a luat Cristian Bădiliţă, publicat pe OglindaNet.ro, revistă de informaţie şi analiză cultural-religioasă coordonată de acelaşi Cristian Bădiliţă.
În interviu, pr. Alexandru Buzalic aminteşte: „Am ‘cochetat’ cu ideea preoţiei încă din copilărie, chiar dacă în regimul trecut acest lucru, şi mai ales în contextul particular al situaţiei mele, mi se părea un ideal greu, dacă nu imposibil de atins. Tatăl meu era militar de carieră şi poate că aş fi urmat această cale, a marinei militare, dacă nu ar fi fost contextul unei familii mixte. Mama este născută în Austria, ceea ce, în optica regimului trecut, mi-ar fi împiedicat orice perspectivă de viitor în armată. Dar nici nu puteam să studiez teologia, singurul lucru care i-ar fi lipsit tatălui meu ca să fie trecut în rezervă înainte de vreme, mai ales că a fost printre puţinii militari nemembri de partid… Însă faptul că m-am născut într-o familie mixtă (tatăl ortodox, mama romano-catolică), că unul dintre străbunicii mei a fost preot ortodox în Cernăuţi (însă în familie au fost şi preoţi romano-catolici)… este un dar deosebit, deoarece am iubit deopotrivă spiritualitatea răsăriteană şi latină, am fost atras de spaţiul liturgic bizantin, dar şi de acordurile de orgă care însoţesc liturghiile romane… Acum, după atâţia ani, pot să spun că m-am născut ‘greco-catolic’, cel puţin înţeleg şi trăiesc unitatea Bisericii ca pe ceva firesc”.
În drumul să spre preoţie, subliniază pr. Buzalic, „un punct crucial a fost întâlnirea cu pr. Martin Bursuc, un preot care a studiat teologia la Iaşi, hirotonit preot greco-catolic, apoi, după 1948 reîntors în Dieceza de Iaşi, la ora actuală trecut la Domnul, m-a dirijat spre Biserica Greco-Catolică, punându-mă în legătură cu Ordinul Sfântului Vasile cel Mare prin pr. ieromonah Silvestru Augustin Prunduş… Pr. Prunduş are meritul de a fi adunat în jurul său multe vocaţii, a avut harul de a deschide sufletele şi de a le călăuzi spre slujirea lui Dumnezeu. A fost o personalitate a Bisericii şi un reprezentant de seamă al intelectualităţii clujene, care nu numai că a jucat un rol activ în timpul persecuţiilor, dar a trăit întreaga sa viaţă în rugăciune şi studiu, fiind în egală măsură un ‘mărturisitor’ al credinţei (a îndurat 11 ani şi jumătate de detenţie şi muncă forţată) şi un erudit om de cultură. L-am cunoscut în anul 1990, când a fost sufletul renaşterii vieţii eparhiale oficiale şi a reorganizării vieţii monastice în Ordinul Sfântului Vasile cel Mare.
„Părintele mi-a călăuzit primii paşi în viaţa de mănăstire, ‘chilia’ în care-şi ducea viaţa în obştea improvizată pe strada Gheorghe Lazăr nr. 20, plină de cărţi, fiind locul unde ne întâmpina pe noi, novicii, dar şi pe toţi cei care îi cereau sfatul sau pur şi simplu veneau să petreacă puţin timp alături de dânsul, deoarece acolo găseam întotdeauna un cuvânt de înţelepciune şi pentru suflet… Am ascultat o parte din mărturiile vieţii sale pe care le depăna din când în când, îmi amintesc de proiectele părintelui, de speranţele, bucuriile şi dezamăgirile sale”. Pr. Prunduş l-a îndrumat spre Polonia, unde, la Varşovia, a trăit „experienţa vieţii monastice, contactul cu lumea filozofiei şi teologiei catolice poloneze şi universale”. „Este perioada în care am putut să mă dedic studiului şi rugăciunii, să trăiesc anul liturgic bizantin după ritmul celebrărilor zilnice şi al glasurilor bisericeşti, în melodiile şi psalmodierea specifice Bisericii Ucrainene, Greco-Catolice”.
Deşi în urma unei hotărâri personale a părăsit mănăstirea pentru a-şi continua activitatea în Eparhie, „formarea mea spirituală, liturgică şi teologică o datorez Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, ceea ce am trăit în mijlocul fraţilor, ceea ce am experimentat prin viaţa ascetică, şcoala vieţii ecleziale şi a slujirii le-am învăţat în mănăstire”. Căsătorit, având un copil şi o „carieră” de profesor, părintele afirmă: „Idealurile monastice legate de studiu, muncă, ascultare şi slujire au un alt ecou în ‘mijlocul lumii’, dar acesta este şi fermentul necesar pentru formarea tinerilor, fie pentru viaţă, fie în slujirea preoţească. Cred că viaţa de mănăstire mi-a adus o anumită înţelegere a realităţii lumii, m-a învăţat ce anume înseamnă a merge înainte în ciuda oricăror piedici aparente, şi, văzând modul în care colegii mei preoţi înţeleg slujirea preoţească, cred că sunt încă marcat de ascultarea tipic monastică, deoarece caut să accept orice mi se cere ca o datorie”.
