Când credinţa Bisericii este slabă, exorcismul pierde eficacitatea (I)

02.04.2011, Roma (Catholica) - Odinioară exorcismele erau mai imediate în timp ce astăzi cer mai mult timp pentru a fi eficace. Conform părintelui Francois Dermine, preşedinte naţional al Grupului de Cercetare şi Informare Religioasă (GRIS), o explicaţie poate fi găsită în slăbirea credinţei în interiorul Bisericii. Italian, dar de origine canadiană, părintele Dermine, prior al conventului Sfântul Dominic din Bologna şi profesor de teologie morală, a fost unul din profesorii de la cursul de exorcism care s-a desfăşurat la Ateneul Pontifical „Regina Apostolorum” din Roma, de la 28 martie până la 1 aprilie 2011. Redăm în continuare prima parte a unui interviu acordat agenţiei Zenit, şi tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro.

– Pentru ce un curs despre exorcism?

– Pentru că face mai bine cunoscută această slujire preoţilor dar şi domeniului medical şi psihologic. Destinatarii nu sunt în mod necesar viitori exorcişti şi pentru că nu e suficient un curs pentru a deveni exorcişti, ci trebuie primit un mandat explicit al Episcopului. E vorba de a contribui la readucerea în atenţie a unei slujiri care adesea a fost neglijată în Italia şi în lume, noi dorind să facem cunoscute necesitatea şi actualitatea acestui tip de curs.

– Aceasta este a şasea ediţie a cursului. Mulţi din preoţii care participă la el au apoi ocazia de a aprofunda materia sau rămâne un ceva numai la nivel de cunoaştere?

– Trebuie să recunoaştem, rămâne mai mult la un nivel teoretic decât practic. După aceea, persoanele care obţin permisiunea Episcopului sau fac cerere sunt sfătuite să se apropie de un exorcist cu experienţă pentru a putea fi instruiţi cu privire la exercitarea concretă a slujirii.

– Astăzi se ştie mai mult despre diavol decât se ştia în Evul Mediu?

– Din punct de vedere teologic nu se poate spune că se ştie mai mult astăzi decât se ştia deja în Evul Mediu. Mari învăţători ai Bisericii, ca Sfântul Toma, Sfântul Bonaventura, Sfântul Augustin şi chiar atâţia alţi sfinţi, au vorbit despre diavol în mod mai profund şi chiar şi speculativ, filozofic, precum şi teologic. În schimb, cunoaştem mai multe cu privire la anumite boli care în trecut puteau să fie considerate manifestări ale acţiunii diabolice, dar care sunt de fapt numai nişte boli. De exemplu, în trecut epilepsia era considerată cu uşurinţă o formă de posesie diabolică, pe când este vorba de o boală care trebuie îngrijită.

– Şi cum se deosebeşte un caz de posesie, infestare sau manifestare diabolică de o boală?

– Aceasta este, după părerea mea, una dintre principalele dificultăţi ale exorcistului, care este chemat să facă un discernământ ce constituie partea centrală a slujiri exorciste. Pentru că există persoane care cred că sunt în voia diavolului şi că sunt persecutate prin vexaţii, obsesii şi lucruri de felul acesta. Trebuie să înţelegem drept urmare dacă avem sau nu de-a face cu persoane care suferă de halucinaţii sau lucruri de felul acesta. În astfel de cazuri trebuie vorbit cu ele şi exorcistul poate să recurgă şi la medici, la psihiatri. De exemplu, atunci când eram exorcist în Dieceza mea, în echipa mea erau trei preoţi – inclusiv eu – şi doi psihiatri la care apelam în cazurile de dubiu. Discernământul nu este întotdeauna imediat. Vorbind cu persoanele sau despre persoane, ne dăm seama aproape imediat dacă există vreo reacţie, nu în mod necesar acele reacţii spectaculoase pe care ni le-am putea imagina în cazul posesiilor, ci reacţii deosebite cum ar fi alternanţele de cald şi de frig, un început de leşin, izbucniri şi lucruri de acest fel. Discernământul se face şi cu rugăciunea. Este necesar să amintim că exorcismul este o lucrare supranaturală care are ca personaj principal pe Dumnezeu.

– Isus însuşi a făcut exorcisme.

– Papa Ioan Paul al II-lea spunea că una dintre principalele slujiri ale lui Isus a fost aceea a exorcismului. A făcut multe exorcisme, chiar foarte multe. Şi în Biblie şi în Evanghelii nu întotdeauna este clară distincţia dintre o vindecare şi o eliberare. Într-unul din texte se spune că o persoană era bolnavă şi apoi când intervine Isus se spune că a fost eliberată, şi viceversa. Exorcismul este asociat de obicei aproape exclusiv de posesie, dar trebuie să ne amintim că exorcistul de multe ori nu are de-a face cu posedaţi, ci cu persoane care pot să fie victime ale diferitelor forme de persecuţii diabolice. Infestări ale caselor unde se aud zgomote, dulapuri care se pot muta sau despica.

Apoi pot să existe cazurile de posesie – de exemplu atunci când persoanele aud voci înlăuntrul lor – care se manifestă atunci când se face spiritism. Desigur trebuie să ne convingem că nu e vorba de un caz de schizofrenie. De multe ori reacţiile nu implică fenomene extraordinare. Apoi eliberarea poate avea loc şi printr-un drum spiritual: persoana trebuie să îşi schimbe viaţa, să frecventeze Sacramentele, etc.

– Persoana care obţine permisiunea de la Episcop pentru a exercita această slujire trebuie să aibă calităţi deosebite?

– În dreptul despre exorcism se vorbeşte şi de calităţi morale, spirituale şi într-un anumit sens culturale. Trebuie cunoscut de exemplu un minim de psihologie.