Credinţa creştină provoacă şi astăzi scandal

23.08.2009, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea se află în continuare la Castel Gandolfo, primindu-i şi astăzi pe pelerini şi pe localnici pentru rugăciunea tradiţională de la miezul zilei: Angelus. În Biserica de rit apusean astăzi a fost Duminica a XXI-a de peste an, cu lectura evanghelică luată din Ioan. Vă prezentăm în continuare alocuţiunea Sfântului Părinte.

Iubiţi fraţi şi surori!

Un ultimele câteva duminici, liturgia ne-a propus spre reflecţie capitolul 6 din Evanghelia lui Ioan, în care Isus se prezintă pe sine ca fiind „pâinea cea vie care s-a coborât din cer”, adăugând: „Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii” (Ioan 6,51). Evreilor care discutau aprins între ei, întrebând: „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm trupul său?” (6,52), Isus le subliniază: „dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi” (6,53).

Astăzi, în duminica a 21-a de peste an, medităm asupra ultimei părţi din acest capitol, în care al patrulea Evanghelist vorbeşte despre reacţia poporului şi a discipolilor înşişi, scandalizaţi de cuvintele Domnului, până acolo încât mulţi, după ce l-au urmat până atunci, exclamă: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?” (6,60). Şi din acel moment „mulţi dintre discipolii lui s-au retras şi nu mai mergeau cu el” (6,66). Isus, însă, nu îşi îndulceşte afirmaţiile, ci se întoarce către cei Doisprezece şi îi întreabă direct: „Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?” (6,67).

Această întrebare provocatoare nu este adresată doar poporului din acel timp, ci credincioşilor şi oamenilor din toate timpurile. Şi astăzi, nu puţini sunt scandalizaţi de paradoxul credinţei creştine. Învăţătura lui Isus pare „grea”, prea dificilă pentru a o pune în practică. Există aşadar aceia care o resping şi îl abandonează pe Cristos; există aceia care încearcă să „adapteze” cuvântul la moda vremurilor, denaturându-i semnificaţia şi valoarea.

„Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?” Această provocare tulburătoare răsună în inimile noastre şi aşteaptă un răspuns personal de la fiecare dintre noi. Isus nu se mulţumeşte de fapt cu o urmare superficială şi formală, o adeziune iniţială şi entuziastă nu este suficientă pentru El; dimpotrivă, trebuie să participăm la „gândul şi voinţa Sa” în întreaga noastră viaţă. A-l urma pe El umple inima de bucurie şi dă semnificaţie completă existenţei noastre, dar aduce dificultăţi şi renunţări deoarece foarte des trebuie să mergem împotriva curentului.

„Nu cumva vreţi să plecaţi şi voi?” La întrebarea lui Isus, Petru răspunde în numele Apostolilor: „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice, iar noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti sfântul lui Dumnezeu” (6,68-69). Iubiţi fraţi şi surori, şi noi putem repeta răspunsul lui Petru, conştienţi desigur de fragilitatea noastră umană, dar încrezători în puterea Duhului Sfânt, care se exprimă şi se manifestă pe sine în comuniune cu Isus. Credinţa este un dar făcut de Dumnezeu omului şi este, în acelaşi timp, încredinţarea liberă şi totală a omului lui Dumnezeu; credinţa este ascultarea docilă a cuvântului Domnului, ce este „făclie” pentru picioarele noastre şi „lumină” pentru cărările noastre (cf. Psalm 119,105).

Dacă ne deschidem cu încredere inimile lui Cristos, dacă ne lăsăm cuceriţi de El, şi noi putem experimenta, împreună cu Parohul de Ars, „că singura noastră fericire pe acest pământ este a-l iubi pe Dumnezeu şi a şti că El ne iubeşte”. Să îi cerem Fecioarei Maria să menţină mereu vie în noi această credinţă impregnată de iubire, care a făcut-o pe ea, fata umilă din Nazaret, Maica lui Dumnezeu şi model pentru toţi credincioşii.