Sfinţirea pietrei de temelie a bisericii din cartierul Gheorgheni, Cluj-Napoca
13.04.2011, Cluj (Catholica) - Preoţii şi credincioşii parohiei Sf. Gheorghe din cartierul clujean Gheorgheni s-au bucurat duminică, 10 aprilie 2011, de sfinţirea pietrei care va sta la temelia noii lor biserici – prima biserică parohială din această zonă a municipiului Cluj-Napoca. În dimineaţa sărbătorii, la sediul parohiei s-a făcut primirea tradiţională a Preasfinţiei Sale Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, după care, în capelă, a fost celebrată Sfânta Liturghie. În încheierea celebrării, pr. Sabin Brudaşca, vicar parohial, a dat citire Hrisovului, menţionând mai întâi meritul deosebit al d-lui arhitect Ion Arboreanu, care a oferit gratuit proiectul bisericii. Sfinţirea pietrei de temelie s-a făcut la locul stabilit din apropiere, întreaga adunare ieşind în procesiune.
În cadrul Sfintei Liturghii, alături de Episcopul eparhial, la masa sfântului altar au concelebrat pr. paroh Florea Gheorghe, pr. Sabin Brudaşca, vicar parohial, precum şi invitaţii lor, preoţi sosiţi pentru a împărtăşi bucuria fraţilor lor întru Domnul, aflăm de pe BRU.ro. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Surorilor Congregaţiei Maicii Domnului de la Mănăstirea Maica Domnului din Cluj. Pe lângă invitaţii oficiali prezenţi la eveniment, un prilej de încântare a fost prezenţa invitatelor de onoare, d-na Veta Biriş şi d-na Sava Negreanu Brudaşcu, maestre ale cântului popular românesc.
Pr. Florea a mulţumit celor care au susţinut proiectul construirii noului lăcaş de cult. Adresând o mulţumire specială Păstorului Eparhiei de Cluj-Gherla, pr. Florea a subliniat: „Vă mulţumesc pentru încrederea acordată, pentru sprijinul moral, pentru cel material, pentru că ne-aţi încurajat să continuăm acest proiect”. Cuvinte de mulţumire au fost adresate Surorilor CMD, „aceste albine ale lui Hristos care aduc polenul mântuirii”, dar şi credincioşilor parohiei, care şi-au adus contribuţia şi împreună au reuşit să depăşească dificultăţile întâmpinate. Un cuvânt de mulţumire a fost adresat fiecărui preot de faţă, oficialităţilor, donatorilor, voluntarilor, consilierilor parohiali, tuturor celor care au fost alături de preoţii parohiei Sf. Gheorghe.
Luând cuvântul, PS Florentin s-a adresat preoţilor parohi şi întregii adunări, mulţumindu-le tuturor, ei fiind „o frumoasă imagine a Bisericii cu preoţi, diaconi, persoane consacrate şi credincioşi, Biserica vie, suferitoare încă, Biserica ce urmează drumul Crucii lui Hristos”. Episcopul eparhial a adăugat: „Mulţumesc înalţilor reprezentanţi oficiali şi mă bucur că au participat integral la Jertfa Liturgică, ceea ce arată că participarea domniilor lor nu este doar un act formal, ci este un act spiritual – ne bucurăm că există asemenea oameni în conducerea ţării noastre şi a oraşului nostru”. În continuare, PS Florentin le-a prezentat pe cele două doamne care au onorat cu prezenţa acest moment deosebit, Veta Biriş şi Sava Negreanu Brudaşcu, şi a urmat darul muzical oferit de cele două invitate.
În semn de mulţumire din partea parohiei, a fost oferită Preasfinţiei Sale Florentin o icoană a Domnului nostru Isus Hristos. Totodată, împreună cu câte un buchet de flori, doamnele Veta Biriş şi Sava Negreanu Brudaşcu au primit şi câte o icoană. Programul sărbătorii s-a încheiat cu o agapă fraternă oferită cu generozitate de membrii parohiei. Redăm, în încheiere, cuvintele rostite cu hotărâre de pr. Sabin Brudaşca, vicar parohial, care reamintesc dorinţa comunităţii din Gheorgheni de a zidi casă Domnului: „Cu toate că sunt multe piedici în faţa unui astfel de plan măreţ, nu ne vom lăsa, pentru că ştim că Domnul va fi cu noi”.



