Ziua Tineretului în Dieceza de Iaşi la Butea
04.05.2011, Butea (Catholica) - Duminică, 1 mai 2011, tineri din întreaga Dieceză Romano-Catolică de Iaşi s-au întâlnit în parohia Preasfânta Treime din Butea pentru a sărbători Ziua Tineretului. Au participat peste 3.100 de tineri din 100 de parohii ale Diecezei de Iaşi, însoţiţi de părinţii parohi sau vicari, aflăm de pe Ercis.ro. Tema propusă tinerilor spre meditare a fost tema anului din Mesajul Sfântului Părinte: „Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă” (cf. Coloseni 2,7). În aceeaşi zi, la Roma, în Piaţa San Pietro, a avut loc beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, un Papă care a iubit tinerii. Celebrarea a fost prezidată de PS Petru Gherghel, alături de PS Dieter Geerlings, Episcop auxiliar de Munster (Germania), şi PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi.
Tinerii din parohia gazdă, tinerii voluntari din asociaţiile Acţiunea Catolică „Sf. Iosif”, Scout, Kolping, împreună cu pr. Felix Roca, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Copiilor, Tinerilor şi Asociaţiilor, s-au întâlnit sâmbătă, 30 aprilie, pentru a pregăti cât mai bine sărbătoarea de a doua zi. După amiază, pr. Felix a celebrat Sfânta Liturghie animată de voluntari, seara continuând cu un moment de rugăciune în cinstea Fericitului Ioan Paul al II-lea, la care au participat tinerii din Butea şi din parohiile vecine. S-au meditat pasaje din Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea, iar pe fundalul muzicii realizat de tinerii din Comunitatea „Cenacol” s-au vizionat imagini din viaţa Fericitului Ioan Paul al II-lea.
Ziua de duminică s-a deschis cu sosirea grupurilor de tineri, care s-au adunat în jurul altarului special amenajat în curtea bisericii. Prezentatorii Maria Gal şi Robert Cuzencu au anunţat începerea programului cultural-religios, deschis cu salutul pr. paroh Petru Blaj şi al pr. Felix Roca. După rugăciunea de început, a urmat prezentarea imnului. Pr. Felix a susţinut o scurtă cateheză despre Mesajul Sfântului Părinte. A urmat prezentarea unor filmuleţe despre vizita Fericitului Ioan Paul al II-lea în România, în anul 1999. Un alt filmuleţ a prezentat imagini cu fostul Suveran Pontif la Zilele Mondiale ale Tineretului, al căror iniţiator a fost. La Tor Vergata, în anul 2000, le-a spus celor prezenţi: „Dacă stai cu tinerii, devii şi tu tânăr; voi sunteţi viitorul lumii, voi sunteţi speranţa Bisericii, voi sunteţi speranţa mea”. A propus ca în aceste pelerinaje tinerii să fie însoţiţi de o cruce, o copie a acestei cruci fiind purtată de-a lungul timpului şi în Dieceza de Iaşi în fiecare comunitate în care s-a desfăşurat Întâlnirea Diecezană a Tinerilor.
Programul a continuat cu repetiţia cântecelor pentru Sfânta Liturghie, corul fiind format din tineri din parohia gazdă. La începutul Sfintei Liturghii, pr. paroh Petru, în salutul său, a prezentat bucuria pe care o împărtăşeşte întreaga comunitate din Butea pentru participarea, sărbătorirea tinerilor şi beatificarea Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea. „Pentru tineri, această zi este întâlnirea cu Cristos, cu credinţa, unii pot descoperii vocaţia în căutarea valorilor”. În salutul său, PS Petru Gherghel a propus comuniunea cu cei aflaţi în Piaţa San Pietro: „Privirea noastră se îndreaptă spre ceruri, spre Papa Ioan Paul al II-lea, gândul nostru ne uneşte cu toţi tinerii, gândul ne poartă spre Roma, unde prietenul lor îi priveşte de la poarta cerului”.
În cuvântul de învăţătură, PS Aurel Percă a invitat tinerii la bucurie: „În această săptămână de la Înviere şi până acum a răsunat o invitaţie la bucurie, însă în această zi această invitaţie este mai solemnă pentru voi tinerii şi pentru că prietenul, Fericitul Ioan Paul al II-lea, prin gesturi simple, încurajări, ne-a învăţat cum să fim tari în credinţă… Papa Benedict al XVI-lea ne cheamă să fim întemeiaţi, înrădăcinaţi, tari în credinţă”. Tinerii din Butea s-au bucurat că timp de un an Crucea Tinerilor a fost alături de ei: „Suntem aici în numele tuturor tinerilor, pentru a vă prezenta încă odată, în faţa acestei cruci şi a celui care a fost răstignit, toate bucuriile şi tristeţile noastre, preocupările noastre, viaţa noastră, viitorul nostru şi mai ales speranţele noastre. Credinţa ne spune că, pentru a fi bucuroşi în lume, trebuie să ne purtăm crucea de toate zilele. Pentru aceasta trebuie să ne îndrăgostim de Preasfânta Euharistie, care ne dă forţă să îmbrăţişăm crucea şi să rămânem: Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă”.
În finalul celebrării, PS Dieter Geerlings i-a salutat pe cei prezenţi la Butea, exprimându-şi dorinţa ca Domnul să binecuvânteze prietenia legată între Dieceza de Iaşi şi Dieceza de Munster. Pr. Felix a amintit aniversarea a 21 de ani de când PS Petru Gherghel a fost consacrat Episcop. Preasfinţitul Petru a anunţat cu bucurie că în anul 2012, Întâlnirea Naţională a Tinerilor va avea loc în Dieceza de Iaşi. Crucea Tineretului, prezentă la Butea pe parcursul unui an, va pleca la Iaşi. După prânzul oferit de parohia gazdă, sărbătoarea a continuat cu un program cultural-recreativ. Imnul a deschis festivalul tinerilor, urmat de o scenetă realizată de Liceu Catolic din Iaşi: „Jurnal de familie cu Isus”. Un grup de tineri din parohia Sfânta Tereza a Pruncului Isus din Iaşi au prezentat dansul „Nu mi-e teamă de tinereţea mea”. În program, pr. Felix a mai prezentat un filmuleţ „Omagiu Papei Ioan Paul al II-lea”, iar tinerii din Valea Mică şi Valea Mare i-au invitat pe participanţi la dans. Ziua s-a încheiat cu invitaţia PS Petru, pentru 2012, la Iaşi, urmată de binecuvântarea de final.
