Papa avertizează despre riscul unui creştinism golit
08.05.2011, Veneţia (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a subliniat importanţa noii evanghelizări adresându-se Italiei de nord-est, îndemnându-i pe locuitorii de aici să îşi amintească de faptul că credinţa este mult mai mult decât o tradiţie culturală şi socială. Sfântul Părinte a vizitat Veneţia şi Aquilea sâmbătă şi astăzi, susţinând patru discursuri şi o predică.
În după-amiaza acestei zile, 300.000 de persoane au participat la Liturghia pe care a celebrat-o la Veneţia, în parcul San Giuliano, venind nu doar din Diecezele din regiune ci şi din Croaţia, Slovenia, Austria şi Germania. „Trăiţi într-un context în care creştinismul este credinţa ce a însoţit drumul atâtor oameni de-a lungul secolelor, chiar şi în timpul persecuţiilor şi a încercărilor cele mai dure”, a afirmat Pontiful în predică. „Cu toate acestea astăzi această apartenenţă la Cristos riscă să fie golită de adevărul ei şi de cele mai profunde elemente: riscă să devină o perspectivă ce atinge vieţile doar superficial, în aspecte care sunt doar sociale şi culturale.” A avertizat împotriva tentaţiei de a fi mulţumiţi cu un creştinism „în care experienţa de credinţă în Isus, Răstignit şi Înviat, nu luminează calea existenţei.”
Episcopul Romei a comparat situaţia oamenilor din această regiune cu cea a discipolilor în drumul lor spre Emaus. Deprimarea şi descurajarea celor doi discipoli se vede „când discipolii de astăzi se distanţează de Ierusalim şi de Cel Răstignit şi Înviat, când încetează să creadă în puterea şi în prezenţa vie a Domnului”. „Problema răului, durerii şi suferinţei, problema nedreptăţii şi abuzurilor, teama de ceilalţi, de străini, de cei ce vin în pământurile noastre de departe şi par să ameninţe fiinţa noastră, toate acestea îi fac pe creştinii de astăzi să spună cu tristeţe: Am sperat că Domnul ne va elibera de rău, de durere, de suferinţă, de teamă, de nedreptate.”
Papa i-a invitat pe creştini să îl redescopere pe Cristos, prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Sacramentul Trupului şi Sângelui Său, care „ne redau ochii credinţei, pentru a vedea totul şi pe fiecare cu ochii lui Dumnezeu şi în lumina iubirii Sale”. „Fiţi sfinţi!”, i-a îndemnat apoi Pontiful. „Puneţi-l pe Cristos în centrul vieţilor voastre. Construiţi-vă edificiul existenţei voastre pe El. În Isus veţi găsi tăria să vă deschideţi faţă de ceilalţi şi să faceţi din voi înşivă, după exemplul Său, un dar pentru întreaga omenire.”
