Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun inaugurează Sărbătoarea Popoarelor
13.05.2011, Roma (Catholica) - Excelenţa Sa, Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, împreună cu studenţii români de la Universitatea Pontificală Saleziană din Roma au inaugurat luni, 9 mai a.c. tradiţionala „Întâlnire a Popoarelor”, o incursiune culturală şi tradiţională ce se desfăşoară în fiecare an, în luna mai, la această universitate. Într-un cadru academic ce organizează an de an acest eveniment ca loc de întâlnire multietnică şi multiculturală a studenţilor veniţi din toate colţurile lumii, ţara noastră – reprezentată de cei 24 de studenţi români – a fost aleasă pentru ediţia din acest an drept ţară gazdă sau invitat special, „un popor ce face tot mai mult parte din realitatea europeană şi mondială” aşa cum a notat pr. prof. dr. Carlo Nanni SDB – rector magnific al Universităţii Saleziane, motivând alegerea României ca invitat special.
Inaugurarea evenimentului a fost făcută de către Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, fiind prezentă şi o reprezentantă Biroului Turismului Românesc de la Roma, precum şi numeroşi studenţi şi profesori ai universităţii, şi nu în ultimul rând grupul de studenţi români, ce au făcut ascultat imnul naţional, au scris în culorile emblematice ale stemei numele ţării noastre, aducând în scenă un dans popular tradiţional. „Ne simţim onoraţi de invitaţia de a fi naţiunea gazdă a unui astfel de eveniment, prilej al unei cunoaşteri reciproce, celebrare a diversităţii în unitatea familiei umane şi ocazia de a defini noi perspective de comunicare” a spus Excelenţa Sa, care a fost încântat de eveniment şi a susţinut realizarea lui. Un alt moment important al Întâlnirii Popoarelor a fost inaugurarea unei expoziţii de fotografii în memoria vizitei Fericitului Ioan Paul al II-lea în România, încheiată cu exact 12 ani în urmă, în data de 9 mai 1999. Expoziţia se află la parterul Bibliotecii Don Bosco a Universităţii Saleziene şi este deschisă tuturor celor interesaţi.
În cuvântul de inaugurare, acelaşi Bogdan-Tătaru Cazaban a subliniat importanţa acestui „mare eveniment al istoriei noastre recente” pentru o ţară pentru care Papa Ioan Paul al II-lea a avut o afinitate specială şi a văzut-o drept punct de comuniune între Occident şi Orient. La inaugurare, printre profesori salezieni şi studenţi au fost prezenţi şi un grup de profesori din Germania, precum pr. prof. dr. Gianfranco Coffele SDB – vicerector al Universităţii Saleziene împreună cu responsabili Bibliotecii. În săptămâna ce urmează este programată o conferinţă susţinută de către Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, iar „Întâlnirea Popoarelor” se va încheia cu un al moment de dans şi voie bună al studenţilor români. (După un material semnat de Mihaela Caba, de la Universitatea Pontificală Saleziană, pentru BRU.ro)



