Pelerinajul de Ziua Bolnavului la Cacica
17.05.2011, Cacica (Catholica) - Pentru a marca Ziua Bolnavului în Dieceza de Iaşi, peste 800 de persoane s-au adunat vineri, 13 mai 2011, la Sanctuarul marian de la Cacica, pentru a-i cere Domnului, prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, alinare în suferinţă, citim într-o relatare de pe Ercis.ro. Acest lucru a fost posibil datorită răspunsului pe care diferite organizaţii şi parohii din întreaga Dieceză au ales să îl dea invitaţiei făcute de Oficiul pentru Pastoraţia Sanitară al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, cu ocazia acestei sărbători. Programul evenimentului a cuprins o celebrare penitenţială, Sfânta Liturghie, urmată de un moment de adoraţie euharistică şi binecuvântarea bolnavilor cu Preasfântul Sacrament.
Liturghia solemnă a fost prezidată de PS Petru Gherghel, Episcop al Diecezei de Iaşi, împreună cu pr. Laurenţiu Dăncuţă, responsabil al Oficiului pentru Pastoraţia Sanitară al Diecezei; pr. Romuald Bulai, paroh al sanctuarului de la Cacica; pr. Egidiu Condac şi pr. Marius Adam, directori ai Centrului Diecezan Caritas Iaşi, alături de numeroşi preoţi din diferitele parohii participante la eveniment. Prin cuvântul său de învăţătură, PS Petru a transmis un mesaj de susţinere pentru cei aflaţi în suferinţă: „Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, cel care a dispus ca an de an să fie celebrată Ziua Bolnavului, a fost cu adevărat omul care l-a înţeles pe Isus şi care şi-a luat asupra sa condiţia de suferinţă. (…) El este astăzi cel care ne spune că suferinţa este o vocaţie, o chemare, el este cel care ne spune că suferinţa mântuieşte, el care a ales crucea pentru ca să îl poată urma pe Cristos pe cruce, să îşi poată oferi munca sa, apostolatul său, misiunea sa şi jertfele sale”.
„Dragi şi iubiţi credincioşi”, a continuat Episcopul de Iaşi, „uniţi-vă crucea cu Cristos, căci Cristos dă sens suferinţei voastre, iar Cristos se va simţi fericit că uneşte iubirea Sa cu crucea voastră – un apel din partea Centrului Misionar, pentru ca oamenii să înţeleagă mai mult cât este de important să îl găseşti pe Cristos şi să îţi uneşti crucea proprie cu El, care a îmbrăţişat crucea… Vă îndemn cu multă credinţă, iubiţi credincioşi în suferinţă, dragi mădulare ale Bisericii care aveţi atât de mare valoare, să aveţi curaj să îl primiţi pe Cristos şi să îl urmaţi”.
