Zile de Spiritualitate Mariană organizate de CMD la 90 de ani de la întemeiere
19.05.2011, Cluj (Catholica) - Congregaţia Surorilor Maicii Domnului (CMD) organizează, în perioada 19-22 mai 2011, la Cluj-Napoca, Zile de Spiritualitate Mariană. De câţiva ani deja s-a început organizarea – în luna mai, dedicată cinstirii Preasfintei Fecioare Maria – a acestor Zile de Spiritualitate Mariană, însă în acest an manifestarea are, pentru surorile CMD, o conotaţie particulară, în 2011 Congregaţia aniversând 90 de ani de existenţă. Programul Zilelor de Spiritualitate Mariană va fi o îmbinare de conferinţe şi rugăciune, aflăm de pe BRU.ro.
În primele două zile, 19-20 mai, la Mănăstirea Maicii Domnului, de pe str. Romul Ladea nr. 6, sunt programate, de la ora 17, două conferinţe. Joi, pr. Cristian David, consilier eparhial şi capelan al Mănăstirii Maicii Domnului din Cluj-Napoca, va susţine conferinţa cu tema „Sfânta Fecioară Maria, Regina Martirilor”, iar vineri, pr. Călin Bot, rector al Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” o va prezenta pe „Sfânta Fecioară Maria în scrierile Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea”. Fiecare conferinţă va fi urmată de un moment de rugăciune închinată Preacuratei Fecioare Maria, în capela Mănăstirii Surorilor CMD.
Manifestarea va continua sâmbătă, 21 mai, de la ora 17, în Aula Cardinal Iuliu Hossu din Catedrala în construcţie din Piaţa Cipariu, unde va avea loc prezentarea: „File din istoria Congregaţiei Maicii Domnului”, expunere însoţită de imagini. Prin aceasta surorile doresc să prezinte în sinteză modul în care, pe parcursul celor 90 de ani de existenţă – din care 40 de ani de prigoană comunistă, surorile CMD au încercat să transpună în realitate scopul şi misiunea acestei Congregaţii apostolice, conform viziunii fondatorului său, Mitropolitul dr. Vasile Suciu, care a dorit să întemeieze „o instituţie chemată să concurgă (…) în cea mai largă măsură la rezolvarea problemei mari şi ardente de a apropia Neamul nostru cât mai mult de Domnul prin credinţă vie”.
În cadrul Zilelor de Spiritualitate Mariană va fi cuprinsă şi Sfânta Liturghie arhierească celebrată de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, duminică, 22 mai, de la ora 10.30, în Catedrala episcopală (de pe B-dul Eroilor nr. 10), răspunsurile fiind date de corul Surorilor CMD. Ciclul manifestărilor desfăşurate sub privirea ocrotitoare a Maicii Preacurate şi dedicate cinstirii sale se va încheia la Mănăstirea Maicii Domnului duminică, 22 mai, de la ora 17, prin conferinţa Preasfinţiei Sale Florentin, Episcopul eparhial, cu tema: „Preasfânta Fecioară Maria, Mamă şi model pentru familia creştină”.

