Prezentarea lucrării „Dogmatica catolică” (Leo Scheffczyk – Anton Ziegenaus)
19.05.2011, Bucureşti (Catholica) - Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic Iaşi
şi Academia Teologică „Anton Durcovici” Bucureşti
Vă invită să participaţi la prezentarea lucrării
Leo Scheffczyk – Anton Ziegenaus, Dogmatica catolică,
Sapientia, Iaşi, 2010 ş. u. (8 volume)
Sâmbătă, 28 mai, ora 16.00
la Institutul Teologic Romano-Catolic Bucureşti,
Str. G-ral Berthelot 19 (în curtea Catedralei „Sf. Iosif”)
PARTICIPĂ:
Mons. Prof. Dr. Doc. Anton Ziegenaus (Augsburg, Germania)
Pr. Prof. Dr. Doc. Manfred Hauke (Lugano, Elveţia)
«DOGMATICA CATOLICĂ» A LUI L. SCHEFFCZYK ŞI A. ZIEGENAUS este o lucrare echilibrată, ce prezintă datele credinţei într-un sistem coerent, crescut organic pe arborele Scripturii, al Părinţilor, al Tradiţiei şi magisteriului. Tratatele acestei Dogmatici intră în dialog şi cu diferitele curente filosofice moderne şi contemporane, nu numai cu cele apropiate de soluţia creştină, ci şi cu cele care i se opun. Într-o lume şi într-o perioadă în care pluralitatea de păreri ar putea duce la dizolvarea convingerilor de credinţă într-un vag subiectivism religios, această lucrare prezintă limpede – poate chiar ca o provocare – dogma ca adevăr divin obiectiv, ca un punct de referinţă indispensabil pentru viaţa omului şi cunoaşterea acestuia.
Cele opt volume ale Dogmaticii catolice: 1) L. Scheffczyk, Fundamentele dogmei. Introducere în dogmatică – 2) L. Scheffczyk, Dumnezeul Revelaţiei. Învăţătura despre Dumnezeu – 3) L. Scheffczyk, Creaţia, începutul mântuirii. Învăţătura despre Creaţie – 4) A. Ziegenaus, Isus Cristos, plinătatea mântuirii. Cristologie şi soteriologie – 5) A. Ziegenaus, Maria în istoria mântuirii. Mariologie – 6) L. Scheffczyk, Înfăptuirea mântuirii prin har. Învăţătura despre har – 7) A. Ziegenaus, Prezenţa mântuirii în Biserică. Învăţătura despre sacramente – 8) A. Ziegenaus, Viitorul Creaţiei în Dumnezeu. Eshatologie
Leo Scheffczyk (1920-2005) s-a născut în Silezia, la Beuthen şi a fost hirotonit preot în 1947. A obţinut doctoratul în 1950, iar docenţa în 1957, la Universitatea din München. A predat teologia la Konigstein, la Tubingen, iar, în cele din urmă (1965-1985), la Munchen. Autor a peste 60 de volume, 600 de articole ştiinţifice în reviste, 150 articole de dicţionar şi numeroase recenzii. Numit Cardinal în 2001 de către Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea pentru merite teologice şi fidelitate faţă de Biserică.
ANTON ZIEGENAUS (n. 1936 la Hofarten, Bavaria), a fost hirotonit preot în 1963, în acelaşi an dobândind doctoratul în filosofie. A obţinut doctoratul în teologie în 1972 (sub îndrumarea lui L. Scheffczyk), iar docenţa în 1975. A predat dogmatica la Universitatea din Augsburg, până la pensionarea sa în 2004. Autor a peste 400 de lucrări ştiinţifice (volume şi articole). Pentru numeroasele sale merite, în 1989 a fost numit prelat de onoare al Sfântului Părinte.
MANFRED HAUKE (n. 1956, Hanovra) a fost hirotonit preot în 1983. A obţinut doctoratul sub îndrumarea lui L. Scheffczyk (1981) şi docenţa sub cea a lui A. Ziegenaus (1991). Din 1993 este profesor de dogmatică la Facultatea de Teologie din Lugano (Elveţia). Preşedinte al Societăţii Germane de Mariologie, autor a numeroase volume şi articole de teologie. În româneşte i-a apărut lucrarea de popularizare a teologiei lui Leo Scheffczyk: A fi catolic. O primă privire asupra operei teologice a cardinalului Leo Scheffczyk, ed. a II-a, Sapientia, Iaşi 2010.
