Întâlnirea de la Rimini s-a încheiat
30.08.2009, Rimini (Catholica) - Întâlnirea pentru Prietenia între Popoare de la Rimini „este un `miracol` autentic ce se repetă de 30 de ani”, consideră mişcarea eclezială Comunione e Liberazione (C&L). Organizaţia catolică laică a susţinut aceasta într-o declaraţie dată publicităţii astăzi, la încheierea evenimentului care a durat o săptămână. Aproximativ 800.000 de persoane au participat la congresul care a reflectat asupra moştenirii spirituale lăsate de fondatorul mişcării, Mons. Luigi Giussani. Tema din acest an a fost „Cunoaşterea este mereu un eveniment”.
C&L susţine că întâlnirea, la care au participat aproximativ 300 de vorbitori, „a contribuit la realizarea unei noi cunoaşteri a realităţii şi în unele cazuri s-a ajuns la comunicarea semnificaţiei ultime a lucrurilor”. „Timp de şapte zile oamenii au putut să vadă că itinerariul cunoaşterii nu este iniţiat de discursuri şi explicaţii abstracte, ci de întâlnirea cu persoane care ştiu realitatea într-un mod nou şi atractiv, deoarece o astfel de întâlnire este încărcată cu promisiunea adevărului şi binelui”, se mai spune în comunicat. Printre vorbitori s-a aflat şi premierul Tony Blair, care a vorbit despre motivele convertirii sale la catolicism.
„Fidelă tradiţiei ei”, continuă declaraţia, „întâlnirea a propus momente de adevărat ecumenism, cu exponenţi ai tradiţiilor iudaice, ortodoxe şi musulmane, animate de o sinceră dorinţă de dialog în vederea unei convieţuiri paşnice în adevăr şi diversitate.” A fost totodată făcută cunoscută tema pentru întâlnirea din 2010: „Acea natură care ne împinge să dorim lucruri mari este inima”.
