A fost publicat itinerariul călătoriei Papei în Germania
21.07.2011, Vatican (Catholica) - În luna septembrie a acestui an, Papa Benedict al XVI-lea va călători în Germania, pentru a treia oară în timpul pontificatului său, şi va vizita sanctuarul marian de la Etzelsbach şi oraşele Berlin, Erfurt şi Freiburg im Breisgau. Vaticanul a publicat programul oficial al călătoriei Papei din 22-25 septembrie în ţara sa natală, în timpul căreia va prezida peste 20 de evenimente, pe lângă participarea la mai multe alte întâlniri şi mese private. El va susţine 18 discursuri. Pontiful în vârstă de 84 de ani se va întâlni cu cancelarul şi cu preşedintele Germaniei, cu liderii comunităţilor evreiască, islamică, ortodoxă şi evanghelică, şi de asemenea va prezida o întâlnire de tineret şi o Liturghie publică pe Stadionul Olimpic al naţiunii.
La sosirea sa la Berlin, în ziua de joi, 22 septembrie, Sfântul Părinte va fi întâmpinat la Aeroportul Internaţional Berlin Tegel. Va participa la o ceremonie de primire la Castelul Bellevue, reşedinţa oficială a preşedintelui, unde va susţine primul său discurs. După aceea, se va întâlni cu preşedintele Christian Wulff. Pontiful va vizita sediul Conferinţei Episcopale Germane din Berlin, unde va fi salutat de cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Va lua apoi prânzul la Academia Catolică din Berlin. După-amiază, Papa Benedict al XVI-lea va susţine un discurs în faţa Parlamentului German, la Reichstag, unde se va adresa şi unei adunări a reprezentanţilor comunităţii evreieşti locale. La ora 6.30 p.m., Papa va celebra Liturghia pe Stadionul Olimpic din Berlin, pe care Adolf Hitler l-a construit pentru Jocurile Olimpice din 1936, şi va rosti o predică.
Vineri, 23 septembrie, Sfântul Părinte va celebra Liturghia în privat la Nunţiatura apostolică din Berlin, înainte de a se adresa reprezentanţilor comunităţii musulmane la ora 9 a.m. După aceea, Papa va merge de la Berlin la Erfurt, unde prima sa oprire va fi la Catedrala Preasfintei Fecioare Maria din Erfurt. La ora 11.45, Pontiful se va adresa unei reuniuni a reprezentanţilor Consiliului Bisericii Evanghelice Germane la Mănăstirea evanghelică Sf. Augustin. În acea locaţie, va susţine şi un discurs în cadrul unei celebrări ecumenice. Papa Benedict al XVI-lea va lua masa de prânz la mănăstire, şi apoi va pleca cu elicopterul pentru a vizita Etzelsbach, unde la ora 5.45 p.m. va prezida şi va rosti un discurs la vesperele mariane de la Wallfahrtskapelle. După celebrare se va întoarce la Erfurt.
În dimineaţa zilei de sâmbătă, 24 septembrie, Papa va celebra Liturghia la Domplatz în Erfurt, şi va rosti predica. Va pleca apoi spre Freiburg im Breisgau, unde va vizita mai întâi catedrala locală şi îi va saluta pe credincioşi în Munsterplaz. În timpul după-amiezii, va vizita seminarul local, unde se va întâlni mai întâi cu Helmut Kohl, fostul cancelar al Germaniei, adresându-se apoi reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe. După aceea, Sfântul Părinte se va adresa seminariştilor, şi într-o întâlnirea separată, Comitetului Central al Catolicilor Germani (ZDK). La ora 7 p.m., Papa Benedict al XVI-lea va urma să prezideze o veghe de rugăciune cu tinerii la Freiburg im Breisgau.
Duminică, 25 septembrie, Papa va celebra Liturghia, ţinând şi predica, pe aeroportul din Freiburg im Breisgau. Va rosti de acolo şi tradiţionalul discurs săptămânal înainte de a se ruga Angelus-ul cu credincioşii. După Liturghie, Sfântul Părinte va lua masa cu membrii Conferinţei Episcopale Germane. La ora 4.20 p.m. se va întâlni cu magistraţii Curţii Constituţionale Federale, şi se va adresa apoi unei adunări a catolicilor activi în Biserică şi în societate. După ceremonia de plecare de pe aeroportul Lahr, în cadrul căreia Papa va susţine discursul său final, avionul papal va pleca spre Roma, unde va ateriza pe aeroportul Ciampino la ora 8.45 p.m.
