Pelerinajul tradiţional greco-catolic la Nicula
17.08.2011, Cluj (Catholica) - Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, celebrată în ziua de 15 august a fiecărui an, este, pentru credincioşii din Eparhia de Cluj-Gherla şi nu numai, prilejul pentru pelerinajul tradiţional la Mănăstirea Nicula ridicată prin grija veneraţilor Episcopi români uniţi cu Roma, greco-catolici între anii 1875-1879. Rămânând fideli acestei tradiţii, Episcopul eparhial şi reprezentanţii Episcopiei de Cluj-Gherla, au invitat credincioşii, în zilele de 14-15 august 2011, să facă pelerinajul la Nicula, în rugăciune, cu privirea sufletului îndreptată spre chipul Maicii Sfinte, aşa cum apare în cunoscuta icoană făcătoare de minuni ce a lăcrimat peste aceste locuri, astfel încât cunoscutul sanctuar marian a fost acreditat de-a lungul timpului de doi Suverani Pontifi.
Cu nădejdea în suflet ca, prin recenta redeschidere a dialogului dintre Bisericile Ortodoxă şi Greco-Catolică, să se apropie momentul în care şi pelerinii din Biserica Română Unită cu Roma vor putea să participe la celebrări greco-catolice în biserica Mănăstirii Nicula, şi în acest an locul de pelerinaj a rămas, ca şi în ultimii 20 de ani, biserica parohială din sat, având Hramul „Adormirea Maicii Domnului”. În ajunul sărbătorii – după-masa de duminică, 14 august – procesiunea condusă de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial, formată din preoţi, diaconi, subdiaconi, studenţi teologi, persoane consacrate şi credincioşi, a străbătut, pe jos, drumul de la fostul centru eparhial din Gherla până la biserica din Nicula unde s-a celebrat slujba Vecerniei, cu un cuvânt de învăţătură rostit de Păstorul Eparhiei.
Încununarea sărbătorii mutării la ceruri a Preasfintei Fecioare Maria a fost Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată marţi, de la ora 10.30 de PS Florentin, împreună cu peste 20 de preoţi. Răspunsurile şi cântările la Sfânta Liturghie au aparţinut corului capelei din Gherla. Fiind continuată şi tradiţia hirotonirilor la Nicula, în cadrul celebrării liturgice de sărbătoare, a fost ridicat la treapta diaconatului, subdiaconul Nicolae Oltean. După celebrare a luat cuvântul Părintele Patriciu Sălăjan, paroh la Nicula, mulţumind Preasfinţiei Sale Florentin, credincioşilor şi preoţilor prezenţi, în special celor care, peste noapte, au celebrat Sfânta Liturghie şi alte oficii religioase. Au fost amintiţi, spre veşnică pomenire, înaintaşii în credinţă trecuţi la cele veşnice, între aceştia, IPS George Guţiu, Arhiepiscop ad personam şi pr. Gavril Pop.
PS Florentin a dat, la final, binecuvântarea pentru indulgenţa plenară ce se acordă tuturor credincioşilor ce au participat la pelerinaj cu evlavie şi cu căinţă, şi-au mărturisit păcatele şi s-au închinat icoanei Maicii Preacurate de la Nicula, a cărei imagine a fost zugrăvită şi pe altarul bisericii parohiale din Nicula. (După corespondenţa amplă de pe BRU.ro)



