PS Virgil la Întâlnirea Internaţională de Rugăciune pentru Pace
16.09.2011, Munchen (Catholica) - În zilele de 11-13 septembrie, PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea, a participat din partea Bisericii Române Unite la Întâlnirea Internaţională de Rugăciune pentru Pace, organizată la Munchen (Germania) de către Comunitatea Sant’Egidio. Întâlnirea, ajunsă deja la cea de-a 25-a ediţie şi care în mod tradiţional întruneşte reprezentanţii celor mai de seamă Biserici şi comunităţi creştine, alături de delegaţii ale celor mai semnificative religii ale lumii, a avut anul acesta ca temă „Nevoia de a trăi împreună”.
Evenimentul a început duminică, cu celebrarea Sfintei Liturghii în Catedrala din Munchen, avându-l ca prim celebrant pe întâistătătorul Arhiepiscopiei de Munchen-Freising, Cardinalul Reinhard Marx. În primele ore ale după amiezii aceleiaşi zile, participanţii s-au aflat în legătură directă cu comunitatea locală din New York pentru a comemora împreună tragicele evenimente petrecute în urmă cu 10 ani, la 11 septembrie 2001. La scurtă vreme a urmat întrunirea plenară de deschidere oficială a întâlnirii, organizată la Palatul Rezidenz, la care au luat cuvântul, în calitate de gazde ale evenimentului, Cardinalul Marx, respectiv Ursula Kalb, preşedinta organizaţiei germane a Comunităţii Sant’Egidio. De asemenea, deschiderea oficială a întâlnirii a fost onorată cu prezenţa de către preşedintele Germaniei, Christian Wulff, şi primul ministru al landului Bavaria, Horst Seehofer, respectiv de alte personalităţi venite din sfera publică internaţională. Introducerea tematică a întâlnirii a fost susţinută de preşedintele Comunităţii Sant’Egidio, prof. dr. Andrea Ricardi din Roma.
A doua zi a întâlnirii a fost împărţită în două secvenţe consecutive de timp. Astfel, atât dimineaţa, cât şi în cadrul după amiezii, invitaţii au fost distribuiţi tematic în 35 de grupuri, unde principalii exponenţi ai comunităţilor religioase au susţinut conferinţe pe diferite teme propuse de organizatori. PS Virgil Bercea a fost moderatorul grupului 18, având ca tematică propusă pentru discuţii „Religiile şi valoarea vieţii”, fiindu-i alături la prezidiu pe: PS Leon Lemmens, Episcop auxiliar de Malines-Bruxelles, Belgia; Jurgen Johannesdotter, Episcop evanghelic, Germania; IPS Vasileios Karaiannis, Mitropolit ortodox de Salamis, Cipru; şeicul Hani Fahs, Înaltul Consiliu Şiit al Afacerilor Religioase, Liban; Sohan Lal Gandhi, reprezentant al jainismului, India, şi Moshe Lewin, reprezentantul rabinului-şef, Franţa. În intervalul de timp dintre cele două sesiuni de conferinţe a fost dedicat unei întruniri plenare onorate de vizita cancelarului Germaniei, Angela Merkel, cu care PS Virgil Bercea a avut o întâlnire, alături de principalii reprezentanţi ai comunităţilor religioase. Ultima parte a zilei respective a fost dedicată diferitelor Forumuri organizate în diferite locaţii publice din Munchen.
Dimineaţa celei de-a treia zi a întâlnirii a fost dedicată continuării discuţiilor pe grupuri, începute în ziua precedentă, urmată în jurul amiezii de o vizită a tuturor participanţilor la Memorialul Lagărului de Concentrare din Dachau. S-au depus coroane în amintirea celor care şi-au găsit sfârşitul între zidurile lagărului de muncă, iar doi dintre supravieţuitori au expus mărturii despre experienţele trăite acolo în acele vremuri de tristă amintire. În final a urmat vizitarea Lagărului de Concentrare, şi reîntoarcerea la Munchen pentru diferite momente de rugăciune petrecute împreună de către participanţii la întâlnire. La căderea serii a urmat procesiunea de pace pe străzile centrale ale capitalei bavareze care a culminat cu Ceremonia Finală de încheiere a întâlnirii de la Munchen, organizată pe scena special ridicată în piaţa centrală din faţa palatului primăriei. Au urmat scurte dar impresionante discursuri, ultimul fiind unul comun, rostit de la tribuna scenei de către Mustafa Ceric, Marele Muftiu de Sarajevo, împreună cu PS Pero Sudar, Episcop de Bosnia şi Herţegovina, cu sediul la Sarajevo, prin care au făcut un apel la toleranţă şi bună înţelegere reciprocă, şi au anunţat solemn locul următoarei întâlniri de rugăciune pentru pace care va avea loc în urbea lor, fiind gazdele întâlnirii din toamna anului 2012.
În final a urmat probabil cel mai impresionant şi solemn moment al serii, în care principalii reprezentanţi ai religiilor lumii au aprins făclia de pace şi au semnat declaraţia universală de pace, printre semnatari aflându-se şi PS Virgil Bercea. Apoi toată lumea prezentă în piaţa centrală din Munchen, indiferent de etnie, naţionalitate, orientare religioasă sau culturală, dar fiecare pe propria limba, scanda cuvântul „pace”, întinzându-şi mâna unul altuia sau îmbrăţişându-se reciproc. (După materialul biroului de presă al Eparhiei de Oradea)



