O expoziţie pentru Papa cu cărţile Papei
17.09.2011, Castel Gandolfo (Catholica) - O expoziţie organizată de editura germană Herder şi de Casa de Editură Vaticană a reuşit să îl surprindă pe Papa, cu propriile sale lucrări. Sfântul Părinte a vizitat expoziţia joi, la Castel Gandolfo, văzând 600 de volume în diferite limbi semnate de el atât cu numele de Joseph Ratzinger, cât şi ca Papa Benedict al XVI-lea. Printre ele şi volumul „Sarea pământului”, apărut la Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi.
„Vă mulţumesc pentru eforturile şi pentru dedicarea voastră pentru a face lucrările pe care le-am scris cunoscute lumii, în contextul în care mă pregătesc pentru vizita apostolică din Germania”, a afirmat Pontiful. „Pentru mine, călătoria va fi şi un moment de reflecţie asupra a ceea ce pot face, prin slujirea mea, pentru lume şi pentru Biserică. Sunt impresionat să văd cantitatea mare de cărţi pe care am creat-o. Cuvintele conţinute în cărţi, sper eu, nu vin şi pleacă, ci ajută oamenii să îşi găsească drumul.” Papa a mulţumit tuturor celor ce au stat în spatele apariţiilor cărţilor sale în diferitele limbi ale lumii. „Autorul îşi face partea lui şi se bucură de faimă, dar alţii rămân în spatele scenei şi lucrează fără să se vadă, dar în tăcere sunt cu toţii prezenţi. Mă simt cu adevărat obligat, acum, să îmi exprim mulţumirea faţă de toţi aceştia.”
Expoziţia a fost organizată pentru Sfântul Părinte la Castel Gandolfo, dar va fi disponibilă la 24 septembrie şi la sediul Herder din Freiburg. Volumele sunt în peste 25 de limbi. Printre ele, după cum am menţionat, şi un volum în română, „Sarea Pământului”, dar şi în chineză, „Dumnezeu şi lumea”. Directorul Casei de Editură a Vaticanului, Giuseppe Costa, remarca: „Ca editura cu drepturi asupra scrierilor Papei, este un motiv de mare satisfacţie pentru Libreria Editrice Vaticana să vadă reunite volume traduse în cele mai importante limbi ale planetei”.
