Pelerinaj al Diecezei de Roma pentru Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea
07.10.2011, Vatican (Catholica) - Sâmbătă, 22 octombrie, va fi celebrată pentru prima dată comemorarea liturgică a Fericitului Karol Wojtyla iar cu această ocazie se va desfăşura un pelerinaj în centrul Romei, promovat de serviciul de pastoraţie pentru tineret din cadrul Vicariatului de Roma şi de oficiul pentru vocaţii. La ora 15, în Piaţa San Pietro, Cardinalul Angelo Comastri va prezenta pelerinilor drumul pe care apoi îl vor parcurge pe străzile din centrul istoric al oraşului, pentru a ajunge la Bazilica San Giovanni in Laterano, Catedrala Romei, unde Cardinalul Agostino Vallini va prezida Sfânta Liturghie la ora 19.
Aşadar, „Roma păşeşte cu Papa Ioan Paul al II-lea”, citim în materialul publicat pe situl Radio Vatican. Într-o scrisoare adresată credincioşilor, Cardinalul vicar Agostino Vallini aminteşte „marea afecţiune” pe care Fericitul Karol Wojtyla „o nutrea pentru tinerii pe care de mai multe ori i-a încurajat să se angajeze în urmarea lui Cristos şi să trăiască din plin bucuria credinţei”. Proclamându-ul Fericit, scrie mai departe Cardinalul, Papa Benedict al XVI-lea l-a indicat pe Karol Wojtyla „ca exemplu de viaţă creştină şi preoţească”, în special pentru Biserica din Roma, pe care „atât de mult a iubit-o şi slujit-o ca Episcop”.
Cardinalul vicar general al Papei pentru Dieceza de Roma îi invită pe toţi credincioşii romani şi mai ales pe tineri „să participe în număr mare” la pelerinajul din 22 octombrie care va celebra pentru prima dată comemorarea liturgică a Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea. Am încredere, scrie el, că „după experienţa extraordinară trăită” la Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid, „unde Biserica şi-a arătat chiupul ei tânăr, şi Roma va putea rămâne surprinsă de bucuria şi entuziasmul atâtor tineri care doresc să îşi trăiască din plin credinţa”.

Italia respecta batranii, dar citind acest articol constientizez ca exista si respect pentru sfintenie.