ITCMB continuă să închidă ochii la ilegalităţile de la Cathedral Plaza
12.10.2011, Bucureşti (Catholica) - „Întreaga Arhidieceză Romano-Catolică de Bucureşti este consternată şi indignată de faptul că Inspectoratul Teritorial în Construcţii al Municipiului Bucureşti dă girul şi ‘lucrează activ’ la finalizarea lucrărilor la auto-intitulata clădire ‘Cathedral Plaza'”, declară purtătorul de cuvânt al ARCB, preotul Emanuel Dumitru.
Aceste „intervenţii” au loc în pofida anulării irevocabile a autorizaţiei de construire a clădirii Cathedral Plaza, a radierii construcţiei din Cartea Funciară, precum şi a faptului că mai mulţi funcţionari ai Statului (ISC, ISU, OCPI) sunt cercetaţi penal pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, de fals şi uz de fals săvârşite în scopul executării de lucrări de construire ilegale în şantierul Cathedral Plaza.
Purtătorul de cuvânt al ARCB continuă precizând că „inspectorii ITCMB refuză să consemneze stadiul prezent al lucrărilor şi se fac că nu observă executarea de lucrări de construire (turnare de beton, placări ale faţadelor, fixarea de dale de piatră în piaţeta nou construită, branşarea la utilităţi, executarea de pereţi exteriori, etc). Deşi beneficiarul clădirii, Millennium Building Development, este obligată să desfiinţeze organizarea de şantier (barăci, macarale şi împrejmuire provizorie) ea încalcă legea forţând finalizarea construcţiei, ştiind că fără organizarea de şantier nu va mai putea să lucreze ‘pe ascuns’, aşa cum a făcut până în prezent. Şi totul se execută sub oblăduirea Inspectoratului Teritorial în Construcţii care nu ia nicio măsură de oprire a lucrărilor ilegale”.
Foto şi înregistrări video care atestă starea de fapt de la şantier se găsesc aici. (Persoană de contact pr. Emanuel Dumitru, tel. 0765364430, birouldepresa@arcb.ro)

Bucuresti este capitala Romaniei. Dupa toate acestea – si nu numai – se mai indoieste cineva ca avem de-a-face cu un stat mafiot (si satanizat)?