Expoziţie în cinstea Fericitului Bogdanffy Szilard
20.10.2011, Oradea (Catholica) - Ieri, 19 octombrie 2011, la orele 17.00, Excelenţa Sa Bocskei Laszlo, Episcop Diecezei Romano-Catolice de Oradea, a deschis la Seminarul Teologic Central din Budapesta expoziţia de comemorare în cinstea Fericitului Bogdanffy Szilard, Episcop martir. Cu această ocazie sunt expuse documente şi fotografii originale de familie şi de serviciu, precum şi copii ale documentelor puse la dispoziţia expozanţilor de Arhiva Diecezană a Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, aflăm de pe Varad.org.
Episcopul martir a fost beatificat în data de 30 octombrie 2010. În cadrul expoziţiei organizate cu ocazia sărbătoririi centenarului de la naşterea fericitului Episcop Bogdanffy Szilard (1911-1953), în instituţia unde şi-a efectuat o parte a studiilor, va fi prezentată cartea memorială în două volume cu titlul „Drum spre martiriu/ Ut a vertanusaghoz”, lucrare apărută în amintirea Episcopului. Amintim că Episcopul Bogdanffy Szilard a fost consacrat în clandestinitate ca Episcop auxiliar de Satu Mare şi Oradea la 14 februarie 1949, la vârsta de 38 ani, în Capela Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti, de către Episcopul Gerald Patrick Aloysius O’Hara de Savannah, regent al Nunţiaturii Apostolice din România. A fost arestat la 5 aprilie 1949 la Oradea, trecând ulterior prin închisorile de la Jilava, Capul Midia, Sighet şi Aiud. În aceasta din urmă a murit la 3 octombrie 1953, la vârsta de 42 de ani.
