Să ne gândim la viaţa veşnică pentru a trăi mai intens prezentul

25.10.2011, Vatican (Catholica) - La o lărgire a orizontului pentru a ne gândi la viaţa veşnică şi a trăi astfel mai bine prezentul a îndemnat Papa Benedict al XVI-lea sâmbătă, 22 octombrie 2011, în discursul pe care l-a rostit după concertul dat în cinstea lui în Aula Paul al VI-lea din Vatican. Concertul a inclus executarea a două lucrări ale lui Anton Bruckner, Te Deum şi Simfonia nr. 9, de către Corul Operei de Stat din Bavaria şi de către Corul Academic de Tineri Audi – fondat de compania auto germană -, dirijate de maestrul Kent Nagano şi respectiv de maestrul Martin Steidler.

În discursul pe care l-a adresat artiştilor şi tuturor celor prezenţi la sfârşitul concertului, Pontiful a subliniat că a asculta muzica lui Bruckner „este aproape ca şi când ne-am găsi în interiorul unei mari catedrale, observând structurile grandioase ce susţin arhitectura sa, care ne înconjoară, ne împing spre înalt şi creează emoţii”. La baza producţiilor muzicianului, atât simfonice cât şi sacre, stă „credinţa lui, simplă, solidă şi autentică, pe care a avut-o întreaga viaţă, într-atât încât a dorit să fie înmormântat în biserica Abaţiei Sankt Florian, în criptă, sub orga puternică la care cântase de multe ori”. Comparându-l cu un alt exponent al romantismului târziu, marele dirijor de orchestră Bruno Walter afirma că „Mahler l-a căutat întotdeauna pe Dumnezeu, în timp ce Bruckner îl găsise”.

Simfonia nr. 9, a amintit Sfântul Părinte, „are titlul ‘Dem lieben Gott’, ‘Bunului Dumnezeu’, ca şi când Bruckner ar fi dorit să dedice şi să încredinţeze ultimul rod matur al artei sale Celui în care a crezut dintotdeauna, de acum unicul şi adevăratul interlocutor căruia să i se adreseze, ajungând la ultima perioadă a existenţei sale”. „Bruckner îi cerea Bunului Dumnezeu să poată intra în misterul său, să se poată ridica la înălţimile lui, să îl poată lăuda în cer pe Domnul aşa cum a făcut-o pe pământ cu muzica sa”. Pentru Papa Benedict al XVI-lea, este vorba despre „un apel adresat şi nouă pentru a ne deschide orizonturile şi a ne gândi la viaţa veşnică”. Aceasta „nu pentru a fugi de prezent, chiar dacă este marcat de probleme şi dificultăţi, ci mai degrabă pentru a-l trăi şi mai intens, ducând în realitatea în care trăim puţină lumină, speranţă, iubire”.