Prioritatea hranei duhovniceşti în faţa celei materiale
07.07.2008, Bucureşti (Catholica) - Ieri, 6 iulie, în duminica a treia după Rusalii, Patriarhul Daniel a asistat la Sfânta Liturghie săvârşită în Paraclisul patriarhal cu hramul „Sfântul Gheorghe” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” şi a rostit un cuvânt de învăţătură pe marginea pasajului de la Matei 6,22-33, citim în ediţia de astăzi din cotidianul Lumina, în care sunt redate fragmente din predică. „Să ne gândim că viaţa omului este mai de preţ decât toate lucrurile trecătoare pe care noi le folosim pentru a întreţine viaţa biologică, dar care, în sine, nu au valoare decât raportate la importanţa sufletului, la valoarea acestuia. Mântuitorul Hristos arată că nu trebuie să facem din grija pentru hrană şi îmbrăcăminte o obsesie, o înrobire, o preocupare primară şi permanentă, ci mai întâi să ne gândim la purtarea de grijă a lui Dumnezeu pe care o arată faţă de păsările cerului şi de crinii câmpului, ca să deducem din această pronie divină faţă de nişte fiinţe neînsemnate, în raport cu persoana umană, că grija pentru omul chemat la asemănarea cu Dumnezeu este mult mai mare.”
Făcând o comparaţie între regnul vegetal şi animal, pe de o parte, şi om, pe de altă parte, Preafericitul Părinte Daniel a arătat că, dacă Dumnezeu, faţă de aceste lucruri trecătoare în ochii omului – păsările cerului şi crinii câmpului – poartă de grijă, cu atât mai mult poartă de grijă faţă de noi. „Hristos pleacă de la grija părintească a lui Dumnezeu pentru păsări, pentru flori, pentru creaţia pe care El a zidit-o, pentru a ajunge la grija faţă de oameni. Crinii câmpului nu torc, în înţelesul că ei nu lucrează, pentru a-şi face o îmbrăcăminte, ci au primit-o pe aceasta. După ce Mântuitorul Hristos face aceste observaţii pornind de la ceea ce se vede în jurul nostru ca pronie dumnezeiască pentru natură, faună şi floră, arată că omul este mai de preţ decât toate acestea şi este chemat să caute mântuirea sufletului. Mai precis, să caute împărăţia lui Dumnezeu”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh.
În continuare, Părintele Patriarh a spus că deşi, la prima vedere, Evanghelia de astăzi dă impresia că Mântuitorul Isus Hristos ne-ar încuraja la pasivitate, la un fel de nepăsare faţă de ziua de mâine, faţă de hrană, faţă de îmbrăcăminte, Hristos ne luminează întreg textul Evangheliei prin ultimele cuvinte ale acestei lecturi şi anume: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă. „Acest `mai întâi` este foarte important. Mai întâi să căutăm împărăţia lui Dumnezeu, viaţa veşnică, legătura sfântă, plină de iubire şi viaţă cu Dumnezeu cel nelimitat şi netrecător. A căuta mai întâi împărăţia lui Dumnezeu înseamnă a ne hrăni cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu, cu Sfintele Taine, cu rugăciunea ca legătură noastră duhovnicească cu Dumnezeu. Hrana şi îmbrăcămintea de ordin material nu trebuie să devină niciodată o preocupare mai mare sau cu o prioritate faţă de hrana duhovnicească. Mântuitorul Hristos ne îndeamnă să ne hrănim mai întâi sufletul cu cele duhovniceşti şi apoi să ne îmbrăcăm cu virtuţi. Această îmbrăcare a sufletului în lumină şi a trupului în virtuţi începe la Botez. De aceea, noi, la botez cerem `haină luminoasă dă-mi mie`”.
