Statistici privind Biserica Catolică din Benin
15.11.2011, Vatican (Catholica) - Cu ocazia călătoriei Papei Benedict al XVI-lea în Benin, pentru a semna exortaţia apostolică post-sinodală a celei de-a doua Adunări Speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor, ce se va desfăşura între 18 şi 20 noiembrie, serviciul de ştiri al Vaticanului a făcut publice câteva informaţii statistice despre Biserica Catolică din această ţară. Informaţiile, valabile la 31 decembrie 2010, vin de la biroul central de statistici al Sfântului Scaun.
Beninul, cu capitala la Porto Novo, are o suprafaţă de 112.622 de km pătraţi şi o populaţie de 8.779.000, dintre care 2.984.000 (adică 34%) sunt catolici. Există zece circumscripţii ecleziale, 338 de parohii şi 801 de centre parohiale. Actualmente în ţară sunt 11 Episcopi, 811 preoţi, 1.386 de persoane consacrate, 30 de membri laici de institute seculare şi 11.251 de cateheţi. Seminariştii minori sunt în număr de 308, iar cei din seminariile majore sunt 497.
Un total de 57.771 de elevi studiază în cele 234 de instituţii catolice de învăţământ, ce cuprind de la grădiniţe la universităţi. Biserica mai deţine şi alte instituţii, conduse de preoţi sau de persoane consacrate: 12 spitale, 64 de clinici, 3 colonii de leproşi, 7 azile, 41 de orfelinate şi cămine de copii, 3 centre de consiliere familială şi pro-life, precum şi 3 instituţii de alt gen.
