Patriarhul Kirill despre căderea Uniunii Sovietice
19.11.2011, Moscova (Catholica) - Patriarhul Kirill al Moscovei şi al întregii Rusii consideră căderea Uniunii Sovietice ca un eveniment negativ. „Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la colapsul URSS. În acest sens aş dori să vorbesc (de fapt) despre colapsul Rusiei istorice”, a spus Patriarhul într-o eveniment organizat de Biserica Ortodoxă Rusă în colaborare cu centrul ştiinţific Pravoslavnaya Encyclopedia. Mulţi se întreabă de ce a căzut URSS şi există multe răspunsuri, a spus liderul ortodox, el invocând printre motivele reale „decăderea conştiinţei naţionale, a mândriei naţionale, a perceperii istoriei în ansamblul ei”.
În ajunul alegerilor parlamentare, capul Bisericii Ortodoxe Ruse şi-a îndemnat conaţionalii să se preocupe de „creşterea conştiinţei naţionale şi a demnităţii, pentru ca evenimentele de la începutul anilor 1990 să nu se mai repete niciodată”. În viziunea sa, ceea ce s-a întâmplat acum două decenii a fost o reacţie împotriva unei ideologii greşite – comunismul – dar victimă a fost nu doar regimul ci şi Rusia istorică, prin dezmembrarea ei. „Dumnezeu să ne ajute ca naţiunea noastră să fie ferită de astfel de tentaţii, experimentate în pierderea Rusiei istorice”, a mai afirmat el.
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) era compusă în momentul dezmembrării din 15 state. Formarea sa a fost punctul culminant al Revoluţiei ruse din 1917, cea care l-a îndepărtat pe ţarul Nicolae al II-lea. Mişcarea de îndepărtare de comunismul „tradiţional” a început cu Mihail Gorbaciov, fiind încheiată de Boris Elţîn, sub care în decembrie 1991 Uniunea Sovietică s-a desfiinţat, pe cale paşnică.
