Zi de formare pentru tinerii din Acţiunea Catolică din Roman, Bacău şi Iaşi
19.11.2011, Iaşi (Catholica) - Sâmbătă, 12 noiembrie 2011, Acţiunea Catolică „Sfântul Iosif” din Dieceza de Iaşi, sectorul tineri, a organizat o zi de formare pentru tinerii din cele trei zone: Bacău, Iaşi şi Roman. Aceasta a avut în centrul atenţiei aprofundarea temei „Plini de recunoştinţă cu o angajare reînnoită!”, cu motoul „Cântaţi Domnului un cântec nou, pentru că a făcut lucruri minunate!” (Psalm 98,1). Au fost prezenţi aproximativ 70 de tineri din zona Iaşi, 92 de tineri din zona Bacău şi peste 100 de tineri din zona Roman. Locaţiile în care s-au desfăşurat activităţile au fost: Centrul „Iosefinii lui Murialdo” pentru zona Roman, oratoriul „Don Bosco” pentru zona Bacău şi parohia „Adormirea Maicii Domnului” pentru zona Iaşi, aflăm de pe Ercis.ro.
Momentul de formare a avut ca subiect central recunoştinţa şi angajarea reînnoită. Acesta a fost susţinut de pr. Marius Dumea pe zona Bacău, pr. Marius Sabău pe zona Roman şi pr. Ionuţ-Eremia Imbrişcă pe zona Iaşi. Pentru a înţelege mai bine ce este recunoştinţa, un prim aspect luat în vedere a fost amintirea unui fragment din Vechiul Testament, şi anume suferinţa generalului sirian Naaman. El s-a vindecat de lepră scăldându-se în Iordan, şi astfel a devenit un om nou. Însă mai important este faptul că Naaman s-a întors cu daruri la profetul Elizeu şi i-a promis acestuia că îi va aduce laude numai Dumnezeului lui Israel. Recunoscător a fost şi Isus faţă de femeia considerată păcătoasă care i-a uns capul cu parfum şi i-a spălat picioarele cu lacrimi, le-a sărutat şi le-a şters cu părul capului ei. Isus i-a mulţumit Tatălui ceresc atunci când a înmulţit pâinea, dar şi atunci când l-a înviat pe Lazăr. O altă lectură a fost aceea a celor zece leproşi vindecaţi de Cristos. Dintre aceştia doar unul este îi este recunoscător lui Isus, întorcându-se spre a-i mulţumi. Datorită faptului că s-a întors, el a fost vindecat integral, trup şi suflet.
După momentul de formare a urmat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia tinerii au avut ocazia să îi mulţumească lui Dumnezeu pentru păstorii Diecezei, pentru asistenţii spirituali şi pentru toate persoanele care îi ajută să crească în marea familie a Acţiuni Catolice. După prânz au urmat discuţiile în grupuri mici, în care tinerii au fost provocaţi să răspundă la patru întrebări: Ce este recunoştinţa? Care este legătura dintre credinţă şi recunoştinţă? Cum ajungem la recunoştinţă? Cum ne putem manifesta recunoştinţa faţă de Dumnezeu într-o lume indiferentă? Ca şi concluzie, fiecare grupă a trebuit să realizeze o mică scenetă cu tema discutată: recunoştinţa. Reprezentările tinerilor au fost premiate.



