Hramul bisericii Cristos, Regele universului din Ploieşti
22.11.2011, Bucureşti (Catholica) - „Christus vincit, Christus regnat, Christus imperat” (Cristos învinge, Cristos domneşte, Cristos porunceşte) – această proclamaţie în cinstea lui Cristos, biruitor asupra păcatului şi a morţii, stăpân al timpului şi al istoriei, şi rege al universului, a răsunat în mod solemn duminică, 20 noiembrie 2011, în biserica din Ploieşti dedicată lui Cristos, Regele universului, în sărbătoarea hramului comunităţii. Sfânta Liturghie, la care au participat numeroşi credincioşi şi persoane consacrate, a fost prezidată de Preasfinţitul Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, alături de care au concelebrat doisprezece preoţi din Arhidieceză, aflăm de pe ARCB.ro.
În predică, pr. Fabian Măriuţ, explicând Evanghelia, a vorbit despre Cristos Regele care, la sfârşitul peregrinării noastre pământeşti, ne va judeca cu dreptate şi milostivire. Enumerând faptele de milostenie trupească şi sufletească, explicate în Catehismul Bisericii, pr. Fabian a amintit cuvântul Sfântului Ioan al Crucii, care spunea că la apusul vieţii noastre vom fi judecaţi despre iubire. „Au fost momente cu adevărat înălţătoare, într-o atmosferă caldă şi simplă, în care s-a îmbinat frumos rugăciunea cu cântul şi cu tăcerea sfântă, în prezenţa Domnului, Regele nostru. Sfânta Liturghie s-a încheiat cu adoraţia euharistică, rugăciunea de consfinţire la Inima Preasfântă a lui Isus şi binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament”, a declarat parohul comunităţii, pr. Iosif Imbrişcă.
La sfârşitul celebrării liturgice, comunitatea l-a felicitat pe PS Cornel Damian şi pe colegii prezenţi – pr. Iosif Imbrişcă, pr. Alois Acana şi pr. Pavel Encuţ – pentru aniversarea a 25 de ani de preoţie. Preasfinţitul le-a mulţumit tuturor şi le-a adresat un cuvânt de preţuire preoţilor care se ocupă, în Ploieşti, de pastoraţia credincioşilor romano şi greco-catolici. Totodată, Episcopul le-a amintit şi pe surorile malgaşe, din Congregaţia Micile Slujitoare ale Inimii lui Isus pentru Bolnavii Săraci, care activează în Ploieşti din anul 1994.



