LC: O mărturie despre viaţa surorilor contemplative
03.12.2011, Viişoara (Catholica) - Cu prilejul Zilei Pro Orantibus, o zi de rugăciune pentru comunităţile religioase de clauzură, din 21 noiembrie 2011, sărbătoarea Prezentării în Templu a Preasfintei Fecioare Maria, Laura Chirilă, redactor Radio Maria România, a realizat un interviu cu sr. M. C., de la mănăstirea benedictină „Maica Unităţii” din Viişoara, apărut pe Ercis.ro şi inclus în ultimul număr din Lumea Catholica. Ea a vorbit despre regulile mănăstirii de clauzură şi farmecul vieţii contemplative. Dorinţa surorii a fost să ofere acest interviu în numele comunităţii şi nu în nume personal. Redăm prima parte a interviului, invitându-vă să îl citiţi integral la Lumea.Catholica.ro.
– Cu cât timp în urmă aţi decis să intraţi în mănăstire?
– Sunt aproximativ trei ani de când am intrat în mănăstire. Decizia de a intra a fost luată după o lungă perioadă de reflecţie şi căutare prin intermediul rugăciunii şi al adoraţiei euharistice. Asemenea multor tineri ai zilelor noastre, şi eu mă întrebam ce semnificaţie are viaţa mea, care-i este scopul, în ce mod aş putea să o pun mai mult în valoare pentru a fi utilă şi pentru a mă simţi astfel împlinită cu adevărat. Aceasta era preocuparea mea principală, dincolo de frecventarea cursurilor, a întâlnirilor cu prietenii şi a altor activităţi. Şi pe măsură ce mă apropiam de finalul studiilor, ea devenea din ce în ce mai intensă, iar eu trebuia să iau o decizie. Îmi dădeam seama că multe lucruri sau bunuri de pe acest pământ se pot lăsa efectiv deoparte, că trebuie să te dispensezi de ceea ce e de prisos, inutil sau chiar dăunător, nu doar pentru a face ceva nonconformist, ci cu convingerea neclintită că faci un lucru măreţ şi sublim. Intrând în mănăstire simţeam că viaţa mea toată va sta sub grija şi controlul lui Dumnezeu într-un mod aparte decât dacă aş fi rămas în lume. Doream să respir libertatea de a fi şi de a merge exclusiv pe mâna Lui, care, atunci când te vrea numai pentru Sine, are grijă să-ţi dea ceea ce umple sufletul tău cu o bucurie de nedescris care nu poate veni de nicăieri de pe acest pământ, ci numai din înălţimi.
– De ce aţi ales mănăstirea „Maica Unităţii” din Viişoara, mănăstire de clauzură?
– A fost Providenţa divină care mi-a îndrumat paşii spre mănăstirea „Maica Unităţii”. Când mai puţin te aştepţi, ea intervine şi acţionează cu putere în viaţa ta. De ce tocmai mănăstire de clauzură? Simţeam că Domnul are un plan deosebit cu mine, iar eu îmi doream nespus să găsesc acel ambient potrivit în care să pot realiza acest proiect de iubire, prin intermediul rugăciunii şi al muncii în comuniune cu alte persoane ce împărtăşesc acelaşi ideal. Alegerea a urmat citirii unui articol dintr-o revistă locală a Diecezei de Iaşi, în care se descria o zi într-o mănăstire de clauzură. La aceasta s-a adăugat şi impresia unei cunoştinţe care, vizitând în prealabil mănăstirea, a afirmat că „dincolo de gratii maicile cântau asemenea unor îngeri”. Reacţia mea spontană şi entuziastă a fost concretizată în cuvintele: „Acolo vreau şi eu să fiu!” Şi aici sunt, dând curs unei chemări la o viaţă diversă de ceea ce propune şi oferă lumea, o viaţă radicală, exigentă şi deci specială, pusă în slujba Domnului şi a fraţilor prin intermediul liturgiei, a meditării Cuvântului lui Dumnezeu, a singurătăţii pline de prezenţa Domnului, a rugăciunii personale şi comunitare şi a micilor sacrificii de zi cu zi.
