Bicentenarul parohiei romano-catolice din Suceava
15.12.2011, Suceava (Catholica) - Printr-o Liturghie solemnă, celebrată duminică, 11 decembrie 2011, în biserica Sfântul Ioan Nepomuk din Suceava, s-a marcat, la ora 11, împlinirea a 200 de ani de la înfiinţarea parohiei romano-catolice Suceava, Celebrarea s-a desfăşurat în cadru restrâns, cu participarea credincioşilor din parohia Suceava, cu filialele Iţcani şi Mihoveni, precum şi o parte dintre credincioşii din parohia Moara, care au aparţinut de Suceava. Alături de preoţii actuali din Suceava – paroh: pr. Iosif Păuleţ; vicar: pr. Cristinel Gal; pensionar: pr. Johann Proschinger – a fost prezent şi pr. Iosif Doboş, fost paroh de Suceava, actualmente pensionar în Rădăuţi, aflăm de pe Ercis.ro.
De la înfiinţare până astăzi, parohia romano-catolică Suceava a avut zece parohi. În Suceava, prezenţa catolicilor este consemnată istoric încă din secolul al XIV-lea. După anul 1682, viaţa catolică s-a stins complet aici, pentru ca să reînvie după anul 1775, prin alipirea nordului Moldovei la Imperiul Habsburgic – Austria de astăzi – care a trimis în zonă colonişti boemi, moravi, slovaci, mare parte dintre ei fiind romano-catolici. Zona a fost numită Bucovina – Ţara Fagilor. La sosirea coloniştilor, în Suceava nu mai era nici o biserică catolică. După multe şi mari intervenţii, s-a obţinut de la fraţii ortodocşi una dintre cele opt biserici ce le aveau, biserica Sfânta Înviere. Actuala biserică, închinată Sfântului Ioan Nepomuk, s-a construit între anii 1820 şi 1822, şi a fost sfinţită în anul 1836.
Actualmente, parohia Suceava numără circa 750 de familii, cu 1.630 de suflete. În parohie există un Centru de Îngrijire la Domiciliu (Caritas), o filială a Asociaţiei Medicilor Catolici, un Cămin catolic pentru Copii „Sfântul Nicolae”, un seminarist şi două aspirante la Surorile Terezine. Există o casă parohială cu doi preoţi, surori şi un preot pensionar, pr. Johann Proschinger. În biserica din Suceava se celebrează zilnic două Sfinte Liturghii, iar duminica patru; cea de dimineaţă este, alternativ, în germană şi poloneză, deoarece există şi astăzi familii de germani şi polonezi, organizaţi în Forum-ul german şi Dom Polski.
La Sfânta Liturghie aniversară, preoţii şi credincioşii au mulţumit lui Dumnezeu pentru cei 200 de ani de viaţă creştină catolică în Suceava şi i-au recomandat bunătăţii divine pe toţi cei care i-au precedat, transmiţând din generaţie în generaţie flacăra credinţei. În cuvântul său, actualul părinte paroh a menţionat: „Acum este rândul nostru… Alţii vor veni după noi. Este de datoria noastră să nu îi uităm pe înaintaşi – preoţi şi credincioşi – şi să transmitem urmaşilor comoara credinţei până când ne vom întâlni cu toţii în marea familie a copiilor lui Dumnezeu, în ceruri”. La finalul celebrării s-a cântat – potrivit tradiţiei bucovinene, în trei limbi – „Dumnezeule Preasfânt”, iar corul tineretului a susţinut un concert de colinde. La această celebrare a fost inaugurat oficial situl parohiei Suceava: www.prcsv.ro, care conţine şi o secţiune ce transmite în direct programele religioase.



