Mons. Tomasi despre reuniunea CCEE-KEK
01.02.2012, Roma (Catholica) - S-a încheiat vineri, 27 ianuarie 2012, la Geneva, reuniunea Comitetului comun CCEE-KEK. Din CCEE fac parte membrii Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene, iar din KEK delegaţii Bisericilor Ortodoxe, Protestante, Anglicane şi Veterocatolice. Cu ajutorul experţilor, participanţii la lucrări au analizat provocările puse creştinilor de actuala situaţie demografică, politică şi economică, căutând împreună răspunsurile teologice şi pastorale care trebuie date la respectivele provocări. Radio Vatican l-a intervievat pe Arhiepiscopul Silvano Maria Tomasi, observator al Sfântului Scaun la sediul ONU din Geneva.
„Delegaţiile CCEE şi KEK au avut ca obiectiv principal continuarea dialogului pentru a crea comuniune, a parcurge împreună un drum în Europa, mai ales în faţa noilor situaţii cu care ne confruntăm. Există unele aspecte culturale, o anumită sensibilitate nouă care prinde contur în cultura europeană, care tinde să limiteze religia la domeniul privat, care urmăreşte să impună în arena publică o ideologie care se consideră neutră dar care de fapt impune criterii, opţiuni şi moduri de vedere care elimină celelalte forme de credinţă, ca de exemplu creştinismul. Pe de altă parte, pe lângă această schimbare culturală, sunt şi situaţii practice, precum transformările demografice care se înregistrează în Europa, prezenţa unor minorităţi care cer o atenţie specială în raporturile dintre creştini şi musulmani, romi, sinti şi aşa mai departe”.
„În faţa acestui cadru de preocupări”, a continuat Episcopul Silvano Tomasi, „circa douăzeci de persoane s-au reunit la Geneva pentru reflecţii, dezbateri şi ascultare. Au văzut că, mai întâi de toate, este necesar a găsi o manieră eficientă de a transmite credinţa, ţinând cont de schimbul generaţiilor. Totodată, este necesar a găsi forme de împărtăşire a experienţei în privinţa modului în care diferitele tradiţii creştine se confruntă cu aceste probleme, pentru că a dori adoptarea unei acţiuni comune este încă prematur. Există exigenţe proprii fiecărei tradiţii, drept care se merge înainte pe propria cale, dar ţinând cont că toţi depindem de acelaşi mesaj al Evangheliei şi că trebuie să căutăm să ne orientăm în aceeaşi direcţie”.
