Mesajul pentru Post al Papei vorbeşte despre corectarea fraternă
08.02.2012, Vatican (Catholica) - Dacă Scriptura ne spune că şi cel drept cade de şapte ori – prin urmare, că toţi suntem slabi şi imperfecţi – atunci a-i ajuta pe ceilalţi şi a le permite să ne ajute să vedem întregul adevăr despre noi înşine este o mare slujire, potrivit Papei Benedict al XVI-lea. Cu alte cuvinte, „nu trebuie să tăcem în faţa răului”. Aceasta este parte a reflecţiei pe care Papa o oferă în Mesajul său anual pentru Postul Mare, care a fost prezentat marţi, 7 februarie 2012, în Vatican. Postul în ritul latin începe în acest an în 22 februarie. „În lumea noastră impregnată de individualism este necesar să redescoperim importanţa corectării fraterne, pentru a merge împreună spre sfinţenie”, se arată în mesaj.
Sfântul Părinte şi-a bazat reflecţia pe pasajul de la Evrei 10,24: „Să fim atenţi unii faţă de alţii pentru a da impuls carităţii şi faptelor bune”. El a reflectat asupra la trei elemente ale vieţii creştine: grija pentru ceilalţi, reciprocitatea (ideea că atât păcatele individului cât şi faptele lui bune afectează întreaga comunitate, şi el este de asemenea afectat de ceilalţi) şi sfinţenia personală. „Verbul care deschide îndemnul nostru invită să ne îndreptăm privirea spre celălalt, înainte de toate spre Isus, şi să fim atenţi unii faţă de alţii, să nu ne arătăm străini, indiferenţi faţă de soarta fraţilor. În schimb, adesea prevalează atitudinea contrară: indiferenţa, dezinteresul, care se nasc din egoism, mascat de o aparenţă de respect faţă de ‘sfera privată’. Şi astăzi răsună cu putere glasul Domnului care îl cheamă pe fiecare dintre noi să se îngrijească de celălalt”.
Papa a clarificat că această preocupare pentru celălalt „comportă a dori pentru el sau pentru ea binele, sub toate aspectele: fizic, moral şi spiritual”. Referitor la indiferenţa faţă de nevoile materiale, Sfântul Părinte a întrebat: „Ce anume împiedică această privire umană şi iubitoare faţă de fratele? Adesea sunt bogăţia materială şi saţietatea, dar este şi a pune înainte de orice propriile interese şi propriile preocupări”. Vorbind apoi despre nevoia de a avea grijă de bunăstarea spirituală a celorlalţi, a adăugat: „Aici doresc să amintesc un aspect al vieţii creştine care mi se pare căzut în uitare: corectarea fraternă în vederea mântuirii veşnice. Astăzi, în general, suntem foarte sensibili la discursul despre grija şi despre caritatea faţă de binele fizic şi material al celorlalţi, dar se tace aproape de tot despre responsabilitatea spirituală faţă de fraţi”.
„În Sfânta Scriptură citim: ‘Mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi!’… Cristos însuşi porunceşte să îl mustrăm pe fratele care comite un păcat… Este important să recuperăm această dimensiune a carităţii creştine. Nu trebuie să tăcem în faţa răului. Mă gândesc aici la atitudinea acelor creştini care, din respect uman sau din simplă comoditate, mai degrabă se adaptează la mentalitatea comună decât să îi avertizeze pe fraţii lor cu privire la modurile de a gândi şi de a acţiona care contrazic adevărul şi nu merg pe calea binelui. Însă reproşul creştin nu este niciodată animat de spirit de condamnare sau de recriminare; este mişcat mereu iubire şi de milostivire şi vine din adevărată grijă faţă de binele fratelui”.
„În lumea noastră impregnată de individualism este necesar să redescoperim importanţa corectării fraterne, pentru a merge împreună spre sfinţenie. Chiar şi ‘cel drept cade de şapte ori’, spune Scriptura, şi noi toţi suntem slabi şi greşitori. Este aşadar o mare slujire a ajuta şi a ne lăsa ajutaţi pentru ca să ne deschidem spre întreg adevărul despre noi înşine, pentru a îmbunătăţi propria viaţă şi a merge mai corect pe calea Domnului. Mereu este nevoie de o privire care iubeşte şi corectează, care cunoaşte şi înţelege, care discerne şi iartă, aşa cum a făcut şi face Dumnezeu cu fiecare dintre noi”.
Pontiful a continuat cu celelalte două puncte ale reflecţiei sale, reciprocitatea şi a merge împreună în sfinţenie. Cu privire la primul dintre aceste puncte, a reamintit: „Discipolii Domnului, uniţi cu Cristos prin Euharistie, trăiesc într-o comuniune care îi leagă pe unii cu alţii ca mădulare ale unui singur trup. Aceasta înseamnă că celălalt îmi aparţine, viaţa sa, mântuirea sa interesează viaţa mea şi mântuirea mea. Atingem aici un element foarte profund al comuniunii: existenţa noastră este corelată cu aceea a altora, atât în bine cât şi în rău; fie păcatul, fie faptele de iubire au şi o dimensiune socială. În Biserică, Trup mistic al lui Cristos, se verifică această reciprocitate: comunitatea nu încetează să facă pocăinţă şi să invoce iertare pentru păcatele fiilor săi, dar se şi bucură încontinuu pentru mărturiile de virtute şi de caritate care se desfăşoară în ea”.
Referitor la ultima temă a reflecţiei, Sfântul Părinte a avertizat că există întotdeauna „tentaţia lâncezelii, a sufocării Duhului, a refuzării de ‘a investi talanţii’ care ne-au fost dăruiţi pentru binele nostru şi al celuilalt. Toţi am primit bogăţii spirituale sau materiale utile pentru împlinirea planului divin, pentru binele Bisericii şi pentru mântuirea personală. Maeştrii spirituali amintesc că în viaţa de credinţă cel care nu înaintează dă înapoi. Iubiţi fraţi şi surori, să primim invitaţia mereu actuală de a tinde la ‘măsura înaltă a vieţii creştine’… În faţa unei lumi care cere de la creştini o mărturie reînnoită de iubire şi de fidelitate faţă de Domnul, toţi să simtă urgenţa de a se strădui pentru a se întrece în caritate, în slujire şi în fapte bune”.
