Anunţuri din Dieceza de Oradea
15.02.2012, Oradea (Catholica) - 1. Adoraţia Sfântului Sacrament în Catedrala Romano-Catolică din Oradea
„…propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” (Mc 16,15). În data de 16 februarie 2012, joia a treia a lunii, orele 19.00 în Catedrala romano-catolică din Oradea va avea loc adoraţia Sfântului Sacrament, un program organizat de Centrul Diecezan pentru Tineret. Cei prezenţi se vor ruga lui Isus, Cel prezent în Sfântul Sacrament cu scopul de a-i ajuta pe tineri să îşi găsească locul în Biserică, să fie capabili să depună mărturie despre Cristos şi prin mijloacele moderne de comunicare.
2. Campionat de tenis de masă în organizarea Centrului Diecezan de Tineret al Episcopiei Romano-Catolice Oradea
„Sportul este mişcare. Sportul este şcoala formării de caracter. Sportul înseamnă sănătate.” Însufleţiţi de acest motto sâmbătă, 18 februarie 2012, orele 9.30 tinerii sunt invitaţi la campionatul de tenis de masă, organizat de către Centrul Diecezan de Tineret al Episcopiei Romano-Catolice Oradea. Campionatul se va desfăşura în locaţia din Oradea, str. Şirul Canonicilor nr. 13. Înscrierile se primesc inclusiv, până pe data de 16 februarie la parohiile Diecezei Romano-Catolice Oradea. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0757061856.
3. Carnavalul tinerilor sărbătorit la parohia romano-catolică Mişca
Vineri, 17 februarie 2012, orele 19.00 la parohia romano-catolică Mişca se va sărbători Carnavalul tinerilor în organizarea Protopopiatului Marghita. La acest eveniment tineretul orădean va fi reprezentat de un grup de tineri din partea Centrului Diecezan pentru Tineret.
Secretariatul Episcopiei Romano-Catolice de Oradea
Tel. 0259-411180
