Nimic nu trebuie pus în locul lui Dumnezeu

05.04.2012, Roma (Catholica) - Importanţa centrală a pocăinţei şi a convertirii în viaţa creştină este în centrul Scrisorii pastorale a Episcopilor irlandezi, intitulată „Convertiţi-vă şi credeţi în Vestea cea Bună!” (Marcu 1,15), publicată pentru Săptămâna Sfântă 2012. Scrisoarea prezintă semnificaţia pocăinţei creştine în lumina îndemnului la purificare interioară şi reînnoire spirituală adresat de Papa Benedict al XVI-lea în Scrisoarea către catolicii din Irlanda şi de recentul document al Vaticanului despre vizita apostolică în diecezele, institutele religioase şi seminariile irlandeze în urma episoadelor de abuzuri comise în dauna minorilor, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican.

A face pocăinţă, se citeşte în Scrisoarea Episcopilor irlandezi, nu înseamnă doar a cere iertare pentru păcatele noastre, ci şi a schimba, a converti atitudinile noastre de fiecare zi în vederea întâlnirii cu Cristos. Acesta este sensul pocăinţei: prin gesturile noastre penitenţiale – postul, rugăciunea şi pomana – recunoaştem că ne-am gândit numai la interesele noastre, la apărarea poziţiilor şi influenţei noastre ca şi cum acestea ar fi scopul ultim al existenţei, uitând că tot ceea ce avem şi suntem este, de fapt, un dar al lui Dumnezeu. În această perspectivă, pocăinţa este condiţia necesară pentru a primi Vestea cea Bună a lui Cristos, Cel care ne ajută să înţelegem că singura speranţă de durată, singura vindecare completă pentru fiecare dintre noi vine de la iubirea lui Dumnezeu.

Ca parte a acestui drum de convertire personală, subliniază Episcopii irlandezi, trebuie să ne întrebăm din nou „cine suntem”, pornind de la darurile pe care le-am primit şi de la lipsurile noastre. Două sunt direcţiile care se deschid înaintea noastră: pe de o parte, există recunoaşterea bunătăţii nemărginite a lui Dumnezeu iar, pe de alta, recunoaşterea păcatelor noastre în Sacramentul Spovezii. Tocmai acesta este sensul Sacramentului Reconcilierii în tradiţia creştină: „nu un mod prin care să obţinem privilegii de la Dumnezeu, ci un act de gratitudine şi preţuire pentru iubirea şi harul Său pe care nu le-am putea dobândi singuri. Cine cedează, în schimb, în faţa ispitei, consideră faima, puterea şi dorinţa de avere drept scopuri de atins cu orice preţ. Din conştiinţa că totul este un dar provine şi convingerea că toţi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu şi invitaţi să intrăm în comuniune cu El. Aceasta este temelia solidarităţii, care ne face să îl considerăm pe aproapele semenul nostru.

Aceste două dimensiuni ale pocăinţei, insistă Episcopii irlandezi, nu pot fi separate: a ne converti înseamnă a căuta comuniunea cu Cristos şi între noi. Iată de ce pocăinţa cuprinde fapte de caritate: „nu putem fi pregătiţi să intrăm în pacea lui Dumnezeu dacă i-am neglijat pe cei mai mici dintre fraţii şi surorile lui Cristos”. Numai cine înţelege semnul autentic al pocăinţei creştine va înţelege importanţa cuvintelor Pontifului adresate victimelor abuzurilor şi familiilor lor. „Datoria noastră în Irlanda”, afirmă Episcopii în încheierea Scrisorii pastorale, „este datoria permanentă a fiecărui creştin: să se împotrivească tentaţiei de a pune în locul lui Dumnezeu convenienţa personală, renumele, ispita de dominare, orbirea, necinstea, orgoliul şi oricare altă ambiţie umană. Este un drum greu, dar aceasta este calea către adevărul care ne va face liberi”.

Sursa: Radio Vatican