Suntem liberi doar dacă rămânem uniţi cu Dumnezeu
07.04.2012, Vatican (Catholica) - În Joia Sfântă, 5 aprilie 2012, în care Biserica Catolică celebrează instituirea Preasfintei Euharistii, Papa Benedict al XVI-lea a explicat că în această zi importantă are loc şi „noaptea întunecată a Muntelui Măslinilor”, în care Isus a experimentat „singurătatea şi abandonarea” şi a mers „în întâmpinarea întunericului morţii; fac parte din ea trădarea lui Iuda şi arestarea lui Isus, precum şi tăgăduirea lui Petru, acuzarea în faţa Sinedriului şi încredinţarea în mâinile păgânilor, ale lui Pilat”. În predica de la Liturghia Cinei Domnului, Pontiful a arătat că Isus intră în noapte, „care înseamnă lipsă de comunicare, o situaţie în care nu ne vedem unul pe altul, un simbol al neînţelegerii, al întunecării adevărului”, „pentru a o depăşi şi pentru a inaugura noua zi a lui Dumnezeu în istoria omenirii”.
Pe Muntele Măslinilor „Isus luptă cu Tatăl. El luptă cu sine însuşi. Şi luptă pentru noi. Experimentează angoasa în faţa puterii morţii… El priveşte în noaptea răului. Vede mareea murdară a întregii minciuni şi a întregii infamii care îi vine în întâmpinare în acel potir pe care trebuie să îl bea”. „Lupta lui Isus pe Muntele Măslinilor este un eveniment sacerdotal. În această rugăciune a lui Isus, pătrunsă de angoasă mortală, Domnul împlineşte funcţia preotului: ia asupra Sa păcatul omenirii, pe noi toţi, şi ne duce la Tatăl”. Isus spune: „Tată! Pentru Tine totul este posibil. Îndepărtează de la mine potirul acesta, însă nu ceea ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu” (Marcu 14,36). Isus este înspăimântat în faţa unei realităţi atât de groaznice. El cere să fie scutit de aceasta, dar „totuşi, ca Fiu, depune această voinţă umană în voinţa Tatălui: nu Eu, ci Tu. Cu aceasta El a transformat atitudinea lui Adam, păcatul primordial al omului, însănătoşindu-l în acest mod pe om”.
Dumnezeu pare că se opune libertăţii noastre, şi oamenii cred că „trebuie să ne eliberăm de El” deoarece „numai atunci am fi liberi”. „Aceasta este răzvrătirea fundamentală care pătrunde istoria şi minciuna de fond care denaturează viaţa noastră. Atunci când omul este împotriva lui Dumnezeu, el este împotriva propriului adevăr şi de aceea nu devine liber, ci înstrăinat de sine însuşi. Suntem liberi numai dacă suntem în adevărul nostru, dacă suntem uniţi cu Dumnezeu. Atunci devenim cu adevărat ‘ca Dumnezeu’ – nu opunându-ne lui Dumnezeu, nu debarasându-se de El sau negându-L. În lupta rugăciunii pe Muntele Măslinilor, Isus a soluţionat falsa contradicţie dintre ascultare şi libertate şi a deschis calea spre libertate. Să îl rugăm pe Domnul să ne introducă în acest ‘da’ spus voinţei Lui, făcându-ne astfel cu adevărat liberi”.
