De la misterul crucii la misterul pascal
07.04.2012, Roma (Catholica) - Calea Crucii care părea fără ieşire „în schimb a transformat viaţa şi istoria omului, a deschis trecerea spre ‘cerurile noi şi pământul nou'”. Cu aceste cuvinte Papa Benedict al XVI-lea s-a adresat, în ziua de 6 aprilie 2012, la sfârşitul Căii Crucii de la Colosseum, celor prezenţi şi celor care au urmărit această celebrarea la radio sau la televiziune. Biserica, a precizat Papa, celebrează moartea Fiului lui Dumnezeu, deoarece în Crucea Sa „vede pomul vieţii, rodnic de o speranţă nouă”. După ce a amintit faptul că experienţa suferinţei „marchează omenirea, marchează şi familia”, Episcopul Romei a arătat că Via Crucis „este o invitaţie pentru noi toţi, şi în special pentru familii, la a-l contempla pe Cristos răstignit pentru a avea forţa de a trece peste dificultăţi. Crucea lui Isus este semnul suprem al iubirii lui Dumnezeu faţă de orice om, este răspunsul supraabundent la necesitatea pe care o are orice persoană de a fi iubită”.
Papa a invitat la a privi Crucea mai presus de toate „când suntem în încercare, când familiile noastre trebuie să înfrunte durerea, necazul”, tocmai pentru că în acea Cruce, „găsim curajul pentru a continua să mergem; acolo putem repeta, cu speranţă fermă, cuvintele Sf. Paul: ‘Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos?'”. Sfântul Părinte a îndemnat la a ne adresa lui Cristos „atunci când destrămările umane şi dificultăţile riscă să rănească unitatea vieţii noastre şi a familiei”, cu siguranţa că „în dureri şi în dificultăţi nu suntem singuri; familia nu este singură: Isus este prezent cu iubirea Sa, o susţine cu harul Său şi îi dă energia pentru a merge înainte… Perioada durerii şi a încercării, dacă este trăită cu Cristos, cu credinţă în El, cuprinde deja lumina învierii, viaţa nouă a lumii înviate, paştele oricărui om care crede în Cuvântul Său”.
Potrivit Episcopului Romei, „în acel Om răstignit, care este Fiul lui Dumnezeu, chiar moartea însăşi capătă o nouă semnificaţie şi orientare, este răscumpărată şi învinsă, este trecerea spre viaţa cea nouă: ‘dacă bobul de grâu, care cade în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce mult rod'”. Partea finală a reflecţiei Papei a fost dedicată Fecioarei Maria, „care l-a însoţit pe Fiul ei pe calea dureroasă, care a stat sub Cruce în ceasul morţii Sale, care a încurajat Biserica la naşterea sa pentru ca să trăiască în prezenţa Domnului, să conducă inimile noastre, inimile tuturor familiilor prin vastul mysterium passionis spre mysterium paschale, spre acea lumină care izvorăşte din Învierea lui Cristos şi arată victoria definitivă a iubirii, a bucuriei, a vieţii, asupra răului, asupra suferinţei, asupra morţii”.
