Celebrarea patimilor şi a morţii Domnului nostru Isus Cristos
09.04.2012, Timişoara (Catholica) - În Vinerea Mare, 6 aprilie 2012, în Domul „Sf. Gheorghe” din Timişoara a avut loc celebrarea patimilor şi a morţii Domnului nostru Isus Cristos. Această celebrare a fost condusă de către PS Martin Roos, Episcopul Diecezei de Timişoara. Celebrarea a început cu intrarea în procesiuni în Dom, după care Episcopul s-a prosternat cu faţa la pământ rămânând astfel câteva momente în meditaţie şi rugăciune. Liturghia cuvântului din această zi a culminat cu cântarea Patimii Domnului nostru Isus Cristos de către un grup de bărbaţi din corul Domului, conduşi de organistul Catedralei Fabian-Bajkai Robert.
A urmat predica rostită în trei limbi – germană, maghiară şi română – de pr. Laus Nikola, econom diecezan. Acesta a evidenţiat rolul Crucii în planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru noi. În Cruce este speranţa noastră dar şi alinarea noastră; nu trebuie să ne temem de ea, ci să privim cu încredere la Isus cel răstignit pe Cruce, care prin moartea şi învierea Sa, ne-a dăruit viaţa. După predică a urmat rugăciunea credincioşilor în forma solemnă. Au fost rostite cele 10 rugăciuni ale credincioşilor pentru diferitele nevoie ale Bisericii şi ale întregi lumi. Aceste rugăciuni au fost urmate de dezvelirea şi de adorarea Sfintei Cruci de către Episcop, asistenţă şi comunitate. În tot timpul adorării Sfintei Cruci, corul a cântat diverse piese specifice pentru acest moment. Apoi a urmat împărtăşania şi expunerea Preasfântului Sacrament la Sfântul Mormânt amenajat de dinainte. După aceasta asistenţa s-a retras în linişte în sacristie.
Începând din acel moment Preasfântul Sacrament a rămas expus spre adorare, la Sfântul Mormânt. Această tradiţie este păstrată în toate bisericile din Dieceza de Timişoare, cu mare evlavie şi bucurie. Se veghează în faţa Preasfântului Sacrament în rugăciune, meditaţie şi linişte. Aceste momente sunt momente de har, de care credincioşii se bucură şi la care participă constant pe parcursul întregi zilei de Vineri şi Sâmbătă. (După materialul semnat de Adrian-Gabriel Păşcălău)
