Întâlnirea Eparhială a copiilor si tinerilor Şurdeşti
22.04.2012, Baia Mare (Catholica) - Sâmbătă, 21 aprilie 2012, în parohia Şurdeşti, protopopiatul Mănăştur, judeţul Maramureş, s-a desfăşurat a cincea ediţie a ÎETC (Întâlnirea Eparhială a Tineretului Greco-Catolic din Eparhia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Maramureş). Tema întâlnirii a fost cea propusă de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea, pentru Ziua Mondială a Tinerilor: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul” (Filipeni 3,1).
La acest important eveniment au participat din Eparhia Greco-Catolică de Maramureş peste 1.400 de tineri, însoţiţi de peste 50 de preoţi şi de câteva zeci de persoane consacrate. O delegaţie a asociaţiei ASTRU Cluj a răspuns de asemenea pozitiv invitaţiei noastre. Liturghia a fost celebrată de Întâistătătorul Eparhiei, Preasfinţitul Vasile, însoţit de părinţii preoţi. Episcopul a rostit şi cuvântul de învăţătură, încurajându-i pe tineri să descopere bucuria întâlnirii cu Hristos Înviat, precum apostolii care, „întristaţi de suferinţele şi moartea lui Isus Hristos, la revederea Lui înviat au trăit sentimente profunde şi înălţătoare; bucuria le-a fost cu atât mai mare cu cât au înţeles că Isus a venit pentru ei şi că biruinţa Lui este victoria celor care trăiesc cu El”.
La finalul Sfintei Liturghii, pr. Angel Zareczki, Vicar eparhial cu laicii şi tinerii, a mulţumit colaboratorilor şi binefăcătorilor întâlnirii, mulţumind tuturor pentru aportul adus şi exprimându-şi bucuria faptului că aceste întâlniri aduc roade de la an la an mai vizibile. Mulţumiri deosebite au fost aduse organizatorilor locali: pr. Tomoş Marius, paroh al parohiei Şurdeşti, credincioşilor şi curatoratului parohiei, pr. Mihnea Gheorghe, protopop de Mănăştur, precum şi primarului comunei Şişeşti, Bud Gheorghe, care, împreună cu consiliul local, au susţinut evenimentul, atât material cât şi moral. A urmat un moment de convivialitate, în care participanţii au servit din bucatele pregătite de către credincioşii parohiei Şurdeşti.
Cateheza principală a fost ţinută de pr. Fodoruţ Florin, preot responsabil cu tinerii în protopopiatul Satu Mare. Făcând referinţă la tema întâlnirii, pr. Florin a încercat să creioneze legătura dintre bucurie şi credinţa în Isus Hristos, diferenţa dintre bucuriile profunde şi plăcerile specifice lumii acesteia, legătura indisolubilă dintre bucurie şi suferinţă, relaţia dintre bucurie şi interioritate şi dintre bucurie şi generozitate. Cateheza s-a încheiat prin câteva întrebări, puncte de plecare pentru grupurile de discuţii ce au urmat. Pentru copiii sub 13 ani au fost organizate programe speciale de formare pe aceiaşi tema, programe propuse de călugăriţe din diverse ordine religioase, şi de cercetaşi. Programele au fost coordonate de către surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare (călugăriţele baziliene).
După un moment de pauză, timp la dispoziţia tinerilor, în care majoritatea au vizitat superba biserică de lemn, monument UNESCO, cu turnul de lemn cel mai înalt din lume, au urmat programele religioase, artistice şi folclorice, pregătite de către grupurile parohiale din protopopiate, incluzând cântece religioase şi folclorice, dansuri populare şi scenete. Finalul programelor cultural-religioase a fost marcat de momentul emoţionant de predare a însemnelor întâlnirii, de către parohul de Şurdeşti, pr. Marius Tomoş, însoţit de către tineri, si preluat de către tineri ai protopopiatului Satu Mare însoţiţi de preotul responsabil. Programul s-a încheiat cu celebrarea Vecerniei Mari, în biserica monument istoric, alături de Preasfinţia Sa Vasile.
Toate activităţile au reflectat tema întâlnirii, astfel participanţii plecând acasă cu hotărârea de a nu se lăsa întristaţi de nimeni si de nimic, ci de a trăi mereu din bucuria prezenţei lui Hristos în sufletele şi în vieţile lor, prezenţa dătătoare de iubire, entuziasm, generozitate şi responsabilitate. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureş)


