Hirotonirea a cinci preoţi la Roman
27.05.2012, Roman (Catholica) - Sâmbătă, 26 mai 2012, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, a hirotonit cinci preoţi, trei pentru Provincia Franciscană Conventuală şi doi pentru Misionarii Cuvântului Divin (Verbiţi). La celebrare au mai fost prezenţi ministrul provincial fr. Emilian Cătălin, pr. Gianfranco Maronese, provincial al părinţilor verbiţi, peste o sută de preoţi din ţară şi din străinătate, seminarişti, persoane consacrate şi mulţi credincioşi.
Celebrarea a început cu procesiunea din amfiteatrul institutului către capelă, acolo unde cei prezenţi înălţau către Dumnezeu cântul lor de laudă şi preamărire. După tămâierea sfântului altar şi începerea celebrării, a urmat salutul de bun venit adresat tuturor oaspeţilor de fr. Mihai Gal, guardian al conventului „Sf. Francisc de Assisi” din Roman şi îndemnul PS Aurel de a fi alături de cei cinci candidaţi cu rugăciunea de mijlocire, pentru ca Sacramentul pe care aveau să îl primească să fie păstrat cu bucurie şi fidelitate. După proclamarea cuvântului divin, PS Aurel a ţinut cuvântul de învăţătură, în care a prezentat figura şi menirea preotului, insistând pe rolul său de mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, de slujitor al Cuvântului, de împărţitor al tainelor mântuitoare, de „sare a pământului şi lumină a lumii”, de exemplu de slujire şi dăruire, după modelul preotului veşnic Cristos.
La apelul candidaţilor fiecare a răspuns „Prezent” făcând un pas in faţă şi afirmând astfel angajamentul lor de a-l urma pe Cristos pentru toată viaţa. Preasfinţitul s-a rugat lui Dumnezeu ca să îi primească în rândul miniştrilor săi sacri prin învrednicirea lor cu taina Sfintei Preoţii. Au urmat celelalte acţiuni prevăzute de ritualul de hirotonire: prosternarea candidaţilor şi intonarea litaniei tuturor sfinţilor, impunerea mâinilor de către episcop, urmat de toţi preoţii de faţă, rugăciunea de consacrare, îmbrăcarea veşmintelor preoţeşti, ungerea mâinilor cu ulei sfânt, înmânarea pâinii şi vinului şi dăruirea păcii. Liturghia a continuat cu oferirea darurilor şi prefaţa, preoţii nou-sfinţiţi urcând pentru prima dată la altar pentru a celebra, împreună cu Episcopul şi cu preoţii, prima lor Sfântă Liturghie.
La sfârşitul celebrării, un preot nou-sfinţit a mulţumit, în numele tuturor, în primul rând bunului Dumnezeu pentru că i-a chemat la viaţă şi i-a chemat să îl urmeze pe Fiul său Cristos; de asemenea, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de toţi cei care au contribuit la creşterea şi formarea lor şi la organizarea celebrării, pentru ca, la final, să se încredinţeze rugăciunilor celor de faţă, ca să rămână mereu slujitori fideli şi plini de credinţă. PS Aurel Percă a felicitat pe noii preoţi şi provinciile din care provin, transmiţând tuturor şi salutul PS Petru Gherghel, păstorul Diecezei de Iaşi, care a fost alături cu rugăciunea şi dragostea sa părintească de cei hirotoniţi. PS Aurel a mulţumit, de asemenea, lui Dumnezeu pentru darul noilor preoţi, şi i-a îndemnat pe cei prezenţi să continue să-i susţină cu rugăciunea şi grija lor, pentru ca misiunea pe care au primit-o să fie cât mai rodnică, iar viaţa lor să se conformeze tot mai mult cu Cristos pe care-l vor reprezenta printre oameni.
La final preoţii nou-sfinţiţi au împărţit binecuvântarea specială. Sărbătoarea a continuat după Liturghie, preoţii nou-sfinţiţi bucurându-se împreună cu rudele lor care le-au oferit flori, i-au felicitat şi s-au bucurat împreună de marele dar pe care l-au primit de la Dumnezeu, în timp ce ceilalţi prezenţi s-au adunat pentru a servi prânzul, oferit cu dragoste de fraţii franciscani. Pace şi bine! (material primit la redacţie de la fr. Virgil Blaj, secretar provincial)
