Sărbătoarea Copiilor la Baraţi, jud. Bacău
13.06.2012, Iaşi (Catholica) - Parohia „Coborârea Duhului Sfânt” din Baraţi a fost sâmbătă, 9 iunie 2012, gazda „Sărbătorii Copiilor”, o activitate diecezană organizată de Oficiul pentru Pastoraţia Tinerilor, Copiilor şi Asociaţiilor, în strânsă colaborare cu parohia gazdă. Tema întâlnirii a fost „Isus e bucuria mea!” Peste 3.500 de copii împreună cu aproximativ 500 de animatori şi 90 de preoţi din întreaga dieceză s-au adunat în jurul PS. Petru Gherghel, răspunzând la invitaţia de a-l mărturisi pe Isus ca bucurie a vieţii noastre.
Voluntarii din Scout şi Acţiunea Catolică au venit de vineri pentru a-i ajuta pe organizatori. Ziua de sâmbătă a început foarte devreme pentru cei de la Baraţi. Grupurile au trecut mai întâi pe la centrul de primire, unde au primit eşarfe colorate, apă şi câte un pacheţel de mâncare pentru fiecare copil. La ora 9:30 un grup de tineri din grupul salezienilor lui Don Bosco din Bacău au spart gheaţa cu un frumos moment de animare prin cântece şi bansuri. Evenimentul a fost deschis oficial de pr. Felix Roca, reprezentat al Oficiului de Pastoraţie a Tinerilor, Copiilor şi Asociaţiilor. Programul a continuat cu o scurtă rugăciune către Isus. A urmat salutul din partea pr. Ferenţ Tancău, parohul gazdă. Un moment mult aşteptat a fost intonarea noului imn al acestei frumoase sărbători.
Sfânta Liturghie, celebrată de Păstorul Diecezei, PS Petru Gherghel, a fost pentru toţi un moment plin de entuziasm şi bucurie. În cadrul acestei Liturghiei a fost sfinţită noua icoană ce îl reprezintă pe Isus cu copiii, simbol al Sărbătorii Copiilor. În cuvântul său de învăţătură PS Petru a insistat pe faptul că bucuria este un dar de sus şi că fiecare creştin are misiunea de a fi purtător al acestei bucurii în familie. La sfârşitul Liturghiei, doi reprezentanţi ai parohiei gazdă au înmânat, în ropote de aplauze, noua icoană următoarei gazde: parohia „Coborârea Duhului Sfânt” din Adjudeni. După acest moment a urmat o pauză în care participanţii au putut servi sărmăluţe din partea comunităţii. S-a continuat cu Festivalul Copiilor, ocazie pentru micile talente ale Diecezei să îşi facă cunoscut darul de a cânta, a dansa sau a recita în faţa a mii de spectatori.
Ziua s-a încheiat cu mulţumirile aduse Domnului, parohiei gazdă şi tuturor celor ce şi-au adus contribuţia pentru ca această zi să fie una într-adevăr deosebită. (după materialul semnat de Oana Andrei pe Ercis.ro)
