Criza educaţională se află între priorităţile timpului nostru
11.07.2012, Vatican (Catholica) - În ziua de marţi, 3 iulie 2012, Cardinalul Mauro Piacenza, prefect al Congregaţiei pentru Cler, a susţinut un seminar despre formarea preoţilor la Ateneumul Pontifical „Regina Apostolorum” din Roms. Vorbind pe tema „Educarea formatorilor într-un timp de criză educaţională”, Cardinalul a abordat relaţia dintre „formarea umană şi credinţă” şi dintre „formarea umană şi criza educaţională”. El a reflectat asupra crizei formării umane în lumea de astăzi, amintind că şi Magisteriul Bisericii a subliniat că criza educaţională „se află între priorităţile timpului nostru”. „În mod evident, deficitul în formarea umană nu priveşte doar realităţile eclesiale: într-adevăr, pentru a fi oneşti, comparativ cu situaţia noastră, criza este mult mai adânc înrădăcinată şi răspândită în societatea civilă, şi efectele sale, vizibile tuturor, au şi vor continua să aibă grave şi semnificative consecinţe antropologice, sociale şi, în cele din urmă, teologice”.
Explicând actuala criză în formarea umană, Cardinalul Piacenza a reafirmat misiunea Bisericii de a ajuta omenirea în căutarea răspunsului referitor la semnificaţia vieţii. „Misiunea educaţională a Bisericii trebuie să fie continuu reînsufleţită, reîntărită şi repornită de la această autentică pasiune pentru om… care este înainte de toate participarea la aceeaşi condiţie de a căuta semnificaţia”. Pentru a răspunde la această realitate a omului, Cardinalul Piacenza a indicat Enciclica „Deus Caritas Est” a Papei Benedict al XVI-lea, în care Sfântul Părinte explică faptul că a fi creştin se defineşte prin „întâlnirea cu un eveniment, o persoană”. „Putem aşadar să afirmăm că răspunsul la întrebarea ‘ce este omul’, un răspuns care nu este în lăuntrul lui, poate fi întâlnit, a venit în întâmpinarea noastră, ni s-a revelat… O astfel de întâlnire între omenire, ca întrebare, şi Evenimentul Cristos, ca răspuns, constituie posibilitatea oricărei formări autentice”.
Vorbind despre formarea preoţilor şi a seminariştilor, Cardinalul a spus că actualul val de relativism poate fi ţinut departe de viaţa de seminar dacă sunt respectate normele privind morala sexuală şi relaţia cu adevărul. Cardinalul Piacenza a avertizat cu privire la folosirea imprudentă şi neadecvată a internetului. „Rolul crucial al internetului este adesea studiat – şi cu privire la reforma disciplinei canonice legate de abuzurile asupra minorilor – pentru pericolele la care îi expune pe seminarişti, şi pe preoţi de asemenea, în special pe cei mai izolaţi, din cauza răspândirii masive a pornografiei”. El a concluzionat declarând că între formarea în seminar şi formarea permanentă trebuie să existe o continuitate, puntea dintre cele două constituind-o Magisteriul Bisericii. „Nici un educator, în acest sens, nu se poate considera în mod arbitrar a fi deasupra Magisteriului, înţelegând mai repede, mai bine şi mai mult decât acesta adevăratele exigenţe ale Bisericii lui Cristos”.
