INTC Iaşi: Fii o gazdă bună!
12.07.2012, Iaşi (Catholica) - Credincioşii din Iaşi, în special tinerii, sunt aşteptaţi duminică, 15 iulie 2012, la Catedrala romano-catolică, la Sfânta Liturghie de la ora 16.00, prezidată de PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi. Cu această ocazie, Episcopul va încredinţa fiecărui tânăr un mandat special pentru apropiata Întâlnire Naţională a Tineretului Catolic, desfăşurată la Iaşi, în perioada 25-29 iulie.
Pr. Alois Bulai, profesor la Institutul Teologic din Iaşi, în lumina cuvintelor Sfintei Scripturi, îi va învăţa pe tineri cum să se pregătească pentru acest eveniment şi cum să fie „o gazdă bună”. Totodată va fi lansat oficial imnul întâlnirii, care va fi fredonat de multe ori în acele zile. După sfânta Liturghie, în faţa catedralei, un grup de tineri vor realiza un flash-mob de prezentare a evenimentului.
Iaşul catolic se pregăteşte intens de sărbătoare, pregătirile fiind în toi. Sunt aşteptaţi să sosească aproximativ 2000 de tineri din întreaga ţară. E foarte important pentru gazde să-şi primească oaspeţii cu credinţă şi bucurie. De aceea, dacă sunteţi în Iaşi în această perioadă, indiferent de vârstă, veniţi să ne pregătim în jurul lui Cristos pentru marele eveniment! (material semnat pe Ercis.ro de Oficiul pentru Pastoraţia Tinerilor, Copiilor şi Asociaţiilor al Diecezei de Iaşi)

