Concert coral în Catedrala din Lugoj
01.06.2008, Lugoj (Catholica) - Duminică, 1 iunie 2008, după terminarea Sfintei Liturghii arhiereşti, în Catedrala din Lugoj, a avut loc un concert coral de muzică susţinut de Corul „Oltrepiave” din localitatea Vigo di Cadore, Italia, condus de maestrul dirijor Arduino de Dona. Acest cor s-a aflat la Lugoj cu ocazia Festivalului Coral Internaţional „Ion Vidu”, desfăşurat în perioada 30 mai – 1 iunie 2008, manifestare ajunsă la cea de a XVIII-a ediţie, aflăm de pe BRU.ro.
Acest festival, se arată în relatare, „înnobilează spiritual, de peste trei decenii, oraşul Lugoj. Cu caracter naţional din 1970 şi cu participare internaţională din 1995, festivalul doreşte să perpetueze tradiţia corală bănăţeană şi să sărbătorească cântul coral românesc în context european, având ca scop perpetuarea tradiţiei muzicale corale, fiind un mijloc eficient de promovare a culturii române şi lugojene în lume”. Preasfinţia Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, împreună cu Mons. Angelo Narcis Pop, au oferit corului italian câte un pliant cu Catedrala din Lugoj şi un album cu „Pictura Catedralei”, iar din partea Corului „Reînvierea” al Catedralei au primit un frumos buchet de flori.
Legături
Imagini
Video
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
Concertul Corului Oltrepiave.
