O icoană cu Fecioara şi Pruncul la Jocurile Olimpice
10.08.2012, Londra (Catholica) - Atleta etiopiană Meseret Defar a oferit unul dintre cele mai emoţionante momente în cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra din acest an atunci când a trecut linia de final în cursa de 5.000 de metri, câştigând aurul. Ea a scos atunci o imagine cu Fecioara Maria, a arătat-o camerelor de filmare şi a început să se roage.
Defar, credincioasă creştină ortodoxă, a încredinţat cursa ei lui Dumnezeu prin semnul crucii, terminând-o în 15 minute, 4 secunde şi 24 de sutimi, învingându-şi astfel conaţionala Tirunesh Dibaba, favorita cursei. Cu ochii în lacrimi, Defar a arătat mândră imaginea cu Fecioara cu Pruncul Isus, pe care a purtat-o pe durata întregii curse. Defar a stat aproape de celelalte trei alergătoare etiopiene, respectiv trei kenyene, accelerând doar la final. Media de argint a fost luată de Vivian Cheruiyot, din Kenya, iar bronzul de Dibaba.
Defar a fost de două ori campioană mondială al 3.000 de metri. La Atena, în 2004, a câştigat aurul la cursa de 5.000 de metri, iar la Beijing, în 2008, bronzul. La 3 iunie 2006 a stabilit un nou record pentru 5.000 de metri, doborându-l pe cel stabilit de alergătoarea turcă Elvan Abeylegesse, cu timpul de 14 minute, 14 secunde şi 53 de sutimi.

Unul dintre putinele semne si simboluri crestine prezente la Olimpiada care s-a vrut a fi o promovare a New-Age inca de la festivitatea de deschidere a jocurilor. Merita toate felicitarile si aprecierea pentru modul ei de a-si marturisi credinta!