Despre Ridicarea la cer a Sfintei Fecioare
15.08.2012, Castel Gandolfo (Catholica) - Sfântul Părinte a celebrat astăzi Sfânta Liturghie în biserica parohială „Sfântul Toma de Villanova” din Castel Gandolfo. Mai apoi, conform tradiţiei din zilele de duminică şi de sărbătoare, a recitat rugăciunea Angelus împreună cu credincioşii şi pelerinii veniţi pentru acest moment. Redăm în continuare alocuţiunea papală dinaintea rugăciunii, după traducerea făcută de pr. Vincenţiu Balint pentru ARCB.ro.
Iubiţi fraţi şi surori,
În mijlocul lunii august, Biserica în Orient şi în Occident celebrează Solemnitatea Ridicării Sfintei Fecioarei Maria la cer. În Biserica Catolică, dogma Ridicării la cer – după cum ştim – a fost proclamată în timpul Anului Sfânt din 1950 de către Venerabilul Papă Pius al XII-lea. Însă celebrarea acestui mister al Mariei îşi are rădăcinile în credinţa şi cultul din primele secole ale Bisericii, prin acea devoţiune profundă faţă de Mama lui Dumnezeu, care s-a dezvoltat în mod treptat în comunitatea creştină.
Deja de la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul celui de-al V-lea, avem mărturii ale unor autori diferiţi care afirmă că Maria este în slava lui Dumnezeu cu întreaga ei fiinţă, trup şi suflet; însă, în secolul al VI-lea la Ierusalim sărbătoarea Maicii Dumnezeu, Theotokos, consolidată odată cu Conciliul de la Efes din 431, şi-a schimbat înfăţişarea şi a devenit sărbătoarea adormirii, a trecerii, a tranzitului, a ridicării la cer a Mariei, a devenit cu alte cuvinte celebrarea momentului în care Maria a ieşit de pe scena acestei lumii, glorificată cu sufletul şi cu trupul în cer, în Dumnezeu.
Pentru a înţelege Adormirea Maicii Domnului trebuie să privim spre Paşte, marele Mister al Mântuirii noastre, care marchează trecerea lui Isus la slava Tatălui prin patimă, moarte şi înviere. Maria, care l-a zămislit pe Fiul lui Dumnezeu în trup, este creatura cea mai inserată în acest mister, răscumpărată încă din prima clipă a vieţii sale, şi asociată în mod cu totul special la pătimirea şi gloria Fiului său. Ridicarea la cer a Mariei este de aceea misterul Paştelui lui Cristos realizat pe deplin în Ea. Ea este intim unită cu Fiul său înviat, învingător al păcatului şi al morţii, în totalitate conformată cu El. Însă, Ridicarea la cer este o realitate care ne atinge şi pe noi, pentru că ne arată în mod luminos destinul nostru, cel al omenirii şi al istoriei. De fapt în Maria contemplăm acea realitate a gloriei la care e chemat fiecare dintre noi şi întreaga Biserică.
Fragmentul din Evanghelia după Sfântul Luca pe care îl citim în liturgia acestei Solemnităţi ne face să vedem drumul pe care Fecioara din Nazaret l-a parcurs pentru a fi în slava lui Dumnezeu. Este povestirea vizitei Mariei la Elisabeta (cf. Lc 1,39-56), în care Fecioara Maria este proclamată binecuvântată între femei şi fericită pentru că a crezut în împlinirea cuvintelor care i-au fost rostite de Domnul. Şi în cântul „Magnificat”, pe care îl înalţă cu bucurie lui Dumnezeu, transpare credinţa ei profundă. Ea se numără printre „săracii” şi „smeriţii” care nu se bazează pe propriile lor forţe, ci care se încred în Dumnezeu, care fac loc acţiunii sale capabile să înfăptuiască lucruri mari chiar în slăbiciune. Dacă Ridicarea la cer ne deschide spre viitorul luminos ce ne aşteaptă, ne invită chiar cu putere să ne încredinţăm mai mult lui Dumnezeu, să-i urmăm Cuvântul, să căutăm şi să împlinim voinţa sa zilnic: aceasta este calea care ne face „fericiţi” în pelerinajul nostru pământesc şi ne deschide porţile Cerului.
Dragi fraţi şi surori, Conciliul Vatican II spune: „Maria, ridicată la cer, prin mijlocirea ei multiformă continuă să ne obţină darurile mântuirii veşnice. În iubirea ei maternă, are grijă de fraţii Fiului său care sunt încă pe cale şi ameninţaţi de primejdii şi strâmtorări, până ce vor fi duşi în patria fericită” (Constituţia dogmatică Lumen Gentium, 62). Să o invocăm pe Fecioara Sfântă ca să fie steaua ce conduce paşii noştri la întâlnirea cu Fiul său în drumul nostru pentru a ajunge la slava Cerului, la bucuria veşnică.
