Nu există compromisuri cu privire la Adevăr
29.08.2012, Castel Gandolfo (Catholica) - Nu poate exista compromis cu privire la Adevăr, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea în cadrul audienţei generale de miercuri, 29 august 2012, reflectând asupra comemorării liturgice a martiriului Sf. Ioan Botezătorul, din această zi. Ioan „nu a tăcut cu privire la adevăr, şi astfel a murit pentru Cristos care este Adevărul. Tocmai din iubire faţă de adevăr nu a făcut compromisuri şi nu i-a fost teamă să adreseze cuvinte puternice celui care pierduse calea lui Dumnezeu”. Dedicând audienţa acestui sfânt, Înaintemergătorul lui Cristos, Sfântul Părinte a continuat seria sa despre rugăciune, arătând că tăria lui Ioan se datorează relaţiei lui cu Dumnezeu.
„Ne întrebăm: de unde se naşte această viaţă, această interioritate atât de puternică, atât de dreaptă, atât de coerentă, dăruită în mod total pentru Dumnezeu şi pentru a pregăti calea pentru Isus? Răspunsul este simplu: din relaţia lui cu Dumnezeu, din rugăciune, care este firul călăuzitor al întregii sale existenţe… Întreaga existenţă a Înaintemergătorului lui Isus este alimentată de relaţia cu Dumnezeu, îndeosebi perioada petrecută în pustiu (cf. Luca 1,80); pustiul este un loc al ispitei, dar şi loc în care omul simte propria sărăcie pentru că este lipsit de susţineri şi siguranţe materiale şi înţelege că singurul punct de referinţă solid rămâne însuşi Dumnezeu”, a reflectat Pontiful. Ioan nu este numai un om al rugăciunii, ci şi un îndrumător în rugăciune. El este de asemenea un exemplu pentru a ne încuraja la statornicie pe propriul nostru drum.
Pomenirea martiriului Sf. Ioan Botezătorul „ne aminteşte şi nouă, creştini din acest timp al nostru, că nu se pot face compromisuri când vine vorba despre iubirea faţă de Cristos, faţă de Cuvântul Său, faţă de Adevăr”, a arătat Papa. „Adevărul este Adevăr, nu există compromisuri. Viaţa creştină cere, să spunem aşa, ‘martiriul’ fidelităţii zilnice faţă de Evanghelie, adică să avem curajul de a lăsa ca Cristos să crească în noi şi să fie cel care orientează gândirea şi acţiunile noastre. Acest lucru poate avea loc în viaţa noastră numai dacă este solidă relaţia cu Dumnezeu. Rugăciunea nu este timp pierdut, nu este un furt de timp de la activităţi, chiar şi de la cele apostolice, ci este exact contrariul: numai dacă suntem capabili să avem o viaţă de rugăciune fidelă, constantă, încrezătoare, însuşi Dumnezeu ne va da capacitate şi forţă pentru ca să trăim în mod fericit şi senin, să depăşim dificultăţile şi să îl mărturisim cu mult curaj. Sfântul Ioan Botezătorul să mijlocească pentru noi, ca să ştim să păstrăm mereu primatul lui Dumnezeu în viaţa noastră”.

Da, un titlu care este asemeni zicerii unui preot din nuvelele lui Ioan Slavici: ca ce-i drept si adevarat nici la diavol nu-i minciuna.