Grigore cel Mare: un om al lui Dumnezeu în slujba celorlalţi
28.05.2008, Vatican (Catholica) - În audienţa generală de miercuri, 28 mai 2008, desfăşurată în Piaţa San Pietro, Papa Benedict al XVI-lea şi-a îndreptat atenţia asupra Sf. Grigore cel Mare, care a fost Episcop al Romei între anii 590 şi 604, şi pe care „tradiţia l-a considerat demn de titlul `Magnus`, cel Mare”. Grigore, a spus Sfântul Părinte, „a fost cu adevărat un Papă mare şi un mare Doctor al Bisericii”. S-a născut în Roma în anul 540 într-o familie bogată şi nobilă, care s-a remarcat „prin ataşamentul său faţă de credinţa creştină şi prin slujirea faţă de Scaunul Apostolic”.
Papa Benedict al XVI-lea a amintit că Grigore a avut mai întâi o carieră administrativă, devenind prefect al Romei în anul 572. „Totuşi o astfel de viaţă nu l-a mulţumit, deoarece la scurt timp după aceea a decis să părăsească orice slujbă publică şi s-a retras în casa sa de pe `Clivius Scauri`, începând o viaţă ca de călugăr”. În acest fel „a dobândit o profundă cunoaştere a Sfintei Scripturi şi a Părinţilor Bisericii, pe care a folosit-o mai apoi în propriile lui lucrări”. Papa Pelagius al II-lea l-a făcut diacon şi l-a trimis ca ambasador la Constantinopol, „pentru a ajuta la învingerea ultimelor urme ale controversei monofizite şi, mai ales, pentru a obţine sprijinul împăratului în lupta de contracarare a presiunii lombarzilor”. Câţiva ani mai târziu, „a fost chemat înapoi la Roma de către Papa, care l-a numit secretar al lui”.
Când Pelagius al II-lea a murit, Grigore i-a succedat în Scaunul lui Petru, în anul 590. Din pontificatul Papei Grigore s-a păstrat un număr mare de documente, între care în jur de 800 de scrisori ale sale… Între problemele cu care se confruntau Italia şi Roma în acele timpuri, una cântărea mult atât în viaţa civilă cât şi în cea eclesială: problema lombarzilor”. Papa Grigore a stabilit „relaţii fraterne cu ei, în vederea unei viitoare păci bazate pe respect reciproc şi pe coexistenţa liniştită a italienilor, grecilor şi lombarzilor”. Rezultatele pozitive au fost posibile şi datorită contactelor pe care Papa le-a avut cu regina Theodelinda, bavariană şi catolică… Încetul cu încetul, Theodelinda a reuşit să îl conducă pe regele lombard Agilulf la catolicism, pregătind astfel calea pentru pace”. Povestea frumoasă a acestei regine, a spus Papa, „demonstrează importanţa femeilor în istoria Bisericii”.
„Papa Grigore a fost activ şi în domeniul social. Cu venitul patrimoniului considerabil pe care Scaunul Romei îl avea în Italia, în special în Sicilia, a cumpărat şi distribuit grâne, i-a ajutat pe cei în nevoi, pe preoţii, călugării şi călugăriţele sărace, a plătit răscumpărarea cetăţenilor care au ajuns prizonieri la lombarzi”. Grigore a întreprins aceste activităţi intense în ciuda sănătăţii lui precare. „A reuşit, mulţumită sfinţeniei vieţii lui şi umanităţii lui abundente, să câştige încrederea credincioşilor, realizând ceea ce, pentru timpurile lui şi pentru viitor, au fost rezultate cu adevărat mari”. „A fost un om cufundat în Dumnezeu. Dorinţa de Dumnezeu a fost permanent vie în profunzimile sufletului său şi tocmai de aceea a rămas întotdeauna aproape de ceilalţi, de nevoile oamenilor timpului său”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
