Importanţa perenă a Sf. Augustin
28.09.2012, Castelgandolfo (Catholica) - Ieri seară, la Palatul Apostolic de la Castelgandolfo, Dieceza germană de Wurzburg a oferit un concert în onoarea Sfântului Părinte. Concertul intitulat „Augustinus, un mozaic de sunete” se încadrează în simpozionul internaţional dedicat Sf. Augustin, care se desfăşoară la Institutul Augustiniaum din Roma. Compoziţia aparţine lui Winfried Bohm şi Wilfried Hiller, iar interpretarea corului Catedralei Wurzburg.
„Modernitatea acestui mare Părinte al Bisericii latine este neschimbată, după cum este evident şi din muzica tocmai ascultată”, a spus Papa referindu-se la Sf. Augustin, în intervenţia pe care a avut-o la finalul concertului. „Augustin este prezent şi ‘veşnic’. Lupta omului, căutarea intimităţii sale interioare, a adevărului, a lui Dumnezeu, rămân valide în orice timp. Nu priveşte doar un maestru al retoricii şi gramaticii, care a trăit în încercatele vremuri ale antichităţii, ci pe toţi oamenii din toate timpurile.”
„Fie ca simpozionul vostru despre relaţia dintre culturi în ‘Cetatea lui Dumnezeu’ a lui Augustin să fie o contribuţie rodnică pentru aprofundarea reflecţiei asupra Episcopului de Ippo şi pentru reconsiderarea validităţii sale pentru întrebările şi provocările cu care ne confruntăm astăzi.”
